Jurnalul.ro Ştiri Externe Fetiţă violată în incinta ambasadei SUA din New Delhi

Fetiţă violată în incinta ambasadei SUA din New Delhi

Autorităţile indiene au arestat şi inculpat un bărbat suspectat de violarea unei fetiţe de cinci ani în incinta Ambasadei Statelor Unite ale Americii din New Delhi, relatează joi AFP, citând poliţia locală.

Faptele s-au derulat sâmbătă în complexul de locuinţe al personalului indian al reprezentanţei diplomatice a SUA. Acuzatul, în vârstă de 25 de ani, şi fetiţa, ambii copii ai unor agenţi de întreţinere a ambasadei, locuiau în interiorul complexului.

"Suspectul a fost arestat duminică, imediat după plângerea depusă de părinţii" victimei, a declarat anchetatorul Yoghesh Kumar.

Primele examinări medicale au arătat că fetiţa fusese violată, a indicat el. Suspectul a fost plasat în arest preventiv în virtutea legilor cu privire la violenţele sexuale împotriva minorilor, care prevăd sancţiuni până la pedeapsa cu moartea.

Potrivit anchetatorului, fetiţa se juca afară când suspectul a atras-o la el în casă. Victima s-a plâns apoi părinţilor ei.

Ambasada americană este unul dintre locurile cele mai securizate din capitala indiană, iar pentru a intra acolo este necesară trecerea prin numeroase controale.

Violenţele împotriva femeilor sunt în atenţia opiniei publice în India, în special după violul colectiv asupra unei tinere într-un autobuz din New Delhi în 2012, caz care a şocat ţara şi lumea întreagă.

Circa 34.000 de violuri au fost semnalate autorităţilor indiene în 2018, cifră subestimată, potrivit experţilor, care consideră că acest număr nu constituie decât vârful aisbergului, din cauza legii tăcerii care prevalează încă adesea în această societate patriarhală.

AGERPRES

Subiecte în articol: viol india ambasada SUA la new delhi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri