Un tribunal sportiv olandez independent l-a suspendat pe Overmars pentru doi ani în noiembrie 2023. Pedeapsa a fost aplicată în urma trimiterii de către acesta a unei "serii de mesaje nepotrivite către mai multe colege" în timp ce ocupa o funcție de conducere la Ajax.
Overmars, în vârstă de 50 de ani, și-a părăsit funcția de la Ajax în februarie 2022. El este în prezent director tehnic la echipa belgiană Royal Antwerp.
"În urma unei solicitări din partea Federației Regale de Fotbal din Olanda (KNVB), Comisia de Disciplină a FIFA a decis să extindă sancțiunea impusă de KNVB lui Marc Overmars pentru a avea efect la nivel mondial", se arată într-un comunicat al FIFA.
Overmars a jucat peste 130 de meciuri pentru Ajax între 1992 și 1997 și a câștigat trei titluri de campion, Cupa Olandei și Liga Campionilor înainte de a ajunge la Arsenal.
Ulterior a ajuns la Barcelona, iar după ce s-a retras a petrecut 10 ani ca director la Ajax.
(sursa: Mediafax)