Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor a dispus măsuri ferme de verificare a polițiștilor din Galați care au intervenit în cazul minorei pline de sânge în stradă abia după insistențele trecătorilor.
"În ceea ce priveşte cazul de la Galaţi, am dispus măsuri ferme de verificare imediată a ceea ce s-a întâmplat, urmând ca cei care se fac responsabili să fie traşi la răspundere, conform legii. Nu vom accepta ca astfel de situaţii să se repete vreodată, atitudinea poliţiştilor implicaţi fiind inadmisibilă", a afirmat Mihai Fifor, într-o postare făcută luni dimineață pe pagina sa de Facebook, după o videoconferinţă cu şefii de inspectorate din teritoriu.
Cei doi poliţişti, un bărbat şi o femeie, sunt cercetaţi disciplinar după ce, duminică, au intervenit doar la insistenţele trecătorilor în cazul unei minore pline de sânge, aflată pe stradă, imaginile cu ei apărând în spaţiul public, a informat, luni, Compartimentul de Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
"Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi a dispus, încă de duminică, declanşarea cercetării disciplinare faţă de cei doi poliţişti, la finalizarea căreia vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Minora a fost transportată la spital de un echipaj de salvare și, în funcţie de rezultatul verificărilor şi a raportului de expertiză medico-legală, se va stabili dacă a fost victima vreunei infracţiuni", se precizează în informare.
Persoana care a filmat minora plină de sânge pe strada George Coşbuc din Galaţi susţine că a oprit o maşină de poliţie pentru a interveni în acest caz. Înregistrarea video arată că cei doi poliţişti din maşină au stat în vehicul, la distanţă de fata rănită, şi abia la insistenţele martorilor au intervenit şi au chemat o ambulanţă care a transportat-o pe minoră la spital.
Surse medicale susţin că minora provine dintr-un centru de plasament şi ar fi fost victima unui viol. http://agerpres