Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a criticat dur, sâmbătă, la Congresul partidului, PNL şi USR, susţinând că aceste două formaţiuni politice "nu sunt în stare să facă nimic".
"Vreau să vă întreb retoric, desigur, dacă vedeţi un alt partid în stare să facă ordine în această ţară, să fie aproape de oameni, să fie alături de toţi românii în afară de Partidul Social Democrat. Haideţi să le luăm pe rând. Uniunea Salvaţi România, un partid fără experienţă, cu oameni care nu reuşesc să se înţeleagă între ei nici măcar atât cât să facă o echipă. Încă se ceartă cine să le fie preşedinte, cine să le fie candidat şi nici nu cred că sunt convinşi de lucrurile pe care le fac. Credeţi că o să se înţeleagă cu toţi românii şi o să înţeleagă ce-i trebuie aceste ţări? Răspunsul este, desigur, nu", a afirmat Fifor.
Despre liberali, secretarul general al PSD a spus că aceştia nu au "capacitatea de a menţine măcar creşterile pe care e care Partidul Social Democrat le-a reuşit la guvernare".
"Credeţi că vor lucra bine în instituţii cu oamenii pe care deja îi ponegresc, îi jignesc şi îi ameninţă că îi dau afară? Nu. Soluţiile lor de guvernare au fost promovate chiar zilele trecute printr-o ameninţare: Vă tăiem salarii, vă tăiem pensii, că luăm voucherele, vă luăm subvenţiile şi-o să vă luăm cam tot ce mai aveţi. Credeţi că aceşti oameni, cei din Opoziţie, sunt în stare să fie alături de români? Răspunsul este nu. Aşa este stimaţi colegi, ei nu sunt în stare să facă nimic pentru această ţară", a susţinut Mihai Fifor.
El a subliniat însă că, dincolo de ce nu pot să facă ceilalţi, cel mai important este ca PSD să ştie să facă.
"Dar, dincolo de ce nu pot să facă ceilalţi, mai important este să ştim să facem noi. Eu ştiu cât de mult munciţi şi cât de mult vă doriţi să câştigăm şi cât de mult meritaţi să avem victoria de partea noastră. Şi ştiu că aţi înţeles din experienţă că alegerile prezidenţiale sunt catalizatorul pentru celelalte cicluri de alegeri şi, de aceea, sunt convins că dedicarea a voastră este totală", a spus Fifor.
AGERPRES