Jurnalul.ro Ştiri Externe Filipine: Fotografii cu deţinuţi goi, stând aliniaţi, scandalizează organizaţiile neguvernametale pentru drepturile omului

Filipine: Fotografii cu deţinuţi goi, stând aliniaţi, scandalizează organizaţiile neguvernametale pentru drepturile omului

Fotografii cu sute de deţinuţi dezbrăcaţi, stând aliniaţi în timpul unei percheziţii în celula lor de la o închisoare din Filipine, au provocat noi acuzaţii de abuzuri privind drepturile omului în războiul sângeros împotriva drogurilor lansat de către preşedintele filipinez Rodrigo Duterte, relatează joi AFP. 

Deţinuţii de la închisoarea din Cebu, în centrul arhipelagului, au fost treziţi înainte de ivirea zorilor şi duşi în curtea instituţiei. Acolo, ei fost obligaţi să se dezbrace de haine, în timp ce agenţii de la brigada de combatere a stupefiantelor, poliţişti şi militari le scotoceau celulele, a declarat pentru AFP Rafael Espina, un responsabil din domeniul penitenciarelor. 

În fotografiile respective, date publicităţii de Agenţia filipineză de luptă împotriva drogurilor şi poliţia provincială, pot fi văzuţi deţinuţi goi, stând turceşte, pe betonul din curte, în linie dreaptă, sub lumina proiectoarelor în timp ce poliţişti înarmaţi erau de pază. Această poziţie le-a permis autorităţilor să recupereze ''mai multe pachete'' cu metamfetamină şi foi de marijuana, precum şi cuţite şi telefoane mobile'', a declarat Agenţia antidrog într-un comunicat. 

În timp ce imaginile fac înconjurul lumii pe reţelele sociale, militanţii pentru drepturile omului îşi exprimă preocuparea. ''Este vorba în mod clar de tratamente crude, inumane şi degradante'', a declarat Amnesty International într-un comunicat. Autorităţile trebuie să se asigure că deţinuţii nu sunt supuşi la tortură sau rele tratamente, a declarat Human Rights Watch (HRW), care citează dispoziţii ale ONU şi ale dreptului filipinez. Percheziţiile intimidante sau care încalcă intimitatea sunt contrare normelor internaţionale, a adăugat organizaţia. ''Această percheziţie, în văzul tuturor, permiţând fotografierea, este inumană, degradantă şi încalcă dreptul deţinuţilor la intimitate'', a mai spus HRW. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului provincial, Jethro Bacolod, este vorba de ''o procedură operaţională normală'', ce are drept scop căutarea de produse de contrabandă. Directorul închisorii a fost demis, deoarece au fost găsite astfel de produse de contrabandă, a adăugat el. 

AFP aminteşte că închisoarea din Cebu a ieşit din anonimat în 2007, datorită unor înregistrări video postate pe YouTube care arată coregrafii cu deţinuţi pe hituri, precum ''Thriller'', al lui Michael Jackson. 

De la preluarea mandatului de preşedinte de către Duterte, la sfârşitul lui iunie 2016, poliţia a anunţat că a ucis peste 2.500 traficanţi sau toxicomani, în timp ce alte peste 4.000 au fost omorâte în circumstanţe neelucidate. Duterte a beneficiat de sprijinul a numeroşi filipinezi care consideră că infracţionalitatea trebuie să fie combătută prin măsuri extreme. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri