Asemenea unui sistem filosofic pentadic, producția cinematografică a beneficiat de evenimentul de gală în prezența tuturor membrilor trupei din toate generațiile, urmând două turnee naționale în peste 20 orașe, un turneu internațional în 5 capitale europene și, în fine, la Timișoara, cu prilejul închiderii programului Capitală Culturală Europeană. Întreg acest parcurs poate reprezenta, în sine, un fenomen, prin modul în care filmul proiectat în prezența liderului Nicolae Covaci, a trupei și a echipei, a fost primit, ad litteram, cu lacrimi de către mii de spectatori.
Cel mai bun documentar
Laureat cu mențiunea specială pentru cel mai bun documentar în cadrul IPIFF – Festivalul Indie al Producătorilor de film Independenți și cu Premiul Special din partea Uniunii Cineaștilor, filmul PHOENIX – Povestea își primește, așadar, locul cuvenit în istoria filmului românesc. Filmul regizat de Cristian Radu Nema, producător fiind Bianca Beatrice Michi, va rula începând din 29 martie 2024 pe 33 de ecrane din toață țara, respectiv în București (Hollywood Multiplex, Cinemax Veranda, Muzeul Țăranului Român, Cinema Union), Brașov (Cinema One Laserplex), Cluj (Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria), Oradea (Cinema Palace), Arad (Cinema Arta), Sibiu (Cinema Ion Besoiu, Cine Gold), Pitești, Sinaia, Galați, Timișoara, Iași, Piatra Neamț, Brad, Caransebeș, Lupeni, Oțelu Roșu, Petroșani, Reșița, Vulcan, și în rețeaua Happy Cinema - Buzău, Focșani, Alexandria, Bistrița, Bacău, Vaslui, Botoșani, Slobozia.
Pe aripile libertății
„Ajunge și o vorbă a lui Covaci – Urmează-ți scopul, fii haiduc ca mine! Ceea ce a făcut și Cristian Radu Nema: s-a urcat pe Pasărea Phoenix și s-a lăsat dus în zbor, alături de mica sa echipă, printr-un adevărat fenomen cultural românesc. Doar prin acest film vor afla și alții despre despre muzica românească dinainte de 1989, aceea care ne-a unit și ne-a ajutat în vremuri de restriște să respirăm – prin muzică – libertatea, printr-un pai, sub apă.” - Doru Rocker Ionescu
Canarul galben s-a înălțat
Mony Bordeianu, membru fondator și unul dintre părinții Phoenixului, a urcat pentru ultima oară pe o scenă în această viață cu prilejul evenimentului de gală al filmului în 2022. La începutul anului 2024, avea să ne părăsească, lăsându-ne o moștenire muzicală vibrantă. „Canarul galben, bătând din aripi, se înalță iar, ...pentru totdeauna. Și a zburat acum, tocmai ca să confirme și să ne ajute să înțelegem încă o dată, că spiritul Phoenix va dăinui peste vremuri în cultura română. Este dincolo de ființa umană, dincolo de membrii trecuți, prezenți și viitori, așa cum menționează mereu Nicolae Covaci”, ne-a declarat regizorul filmului, Cristian Radu Nema.