Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: A fost înființat Telefonul Copilului 119 pentru cazurile de abuz față de copii

Firea: A fost înființat Telefonul Copilului 119 pentru cazurile de abuz față de copii

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a anunţat miercuri lansarea "telefonului copilului" - 119, la care vor putea suna copiii aflaţi într-o situaţie vulnerabilă, dar şi alte persoane care au cunoştinţă despre o astfel de situaţie.

Începând de miercuri, la linia de tip Telverde pot fi anunțate cazurile de abuz împotriva copiilor.Telefonul Copilului 119 poate fi folosit non stop și apelul este gratuit, a anunțat miercuri, Gabriela Firea.

Demnitarul a explicat că la 119 pot suna copiii care se simt abuzați, neglijați sau victime ale unor violențe, dar și persoanele care au cunoștință despre situații în care copiii se află în situații dificile.

Noua structură are ramificații în teritoriu, în fiecare județ fiind cinci persoane care lucrează zilnic, în ture. De asemenea, au fost organizate echipe mobile cu specialiști care se vor deplasa imediat la fața locului.

Activitatea se desfășoară în colaborare cu Ministerul de Interne, a precizat Gabriela Firea.

"Vă prezint în premieră naţională telefonul copilului - 119, la care se va răspunde zilnic, 24 de ore din 24, şi este vorba despre un apel gratuit, deci o linie verde. Cine poate să sune la 119? Poate să sune un copil care se simte abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenţei de orice tip, fizică sau emoţională, psihică. De asemenea, şi o altă persoană care are cunoştinţă despre o astfel de situaţie, un prieten, un coleg, un vecin, un apropiat. Acesta mi se pare un lucru bun şi anume că pot fi luate în considerare şi apeluri de la persoane care cunosc şi nu pot trece nepăsătoare peste faptul că un copil se află într-o situaţie dificilă, într-o situaţie vulnerabilă. Mi se pare absolut normal ca şi noi, în România, să aplicăm metodele care dau succes în Uniunea Europeană şi numai, în întreaga lume, prin care copiii înşişi să poată anunţa situaţia în care se află, dar şi o altă persoana, inclusiv un cadru didactic", a explicat Firea, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern. 

Subiecte în articol: Gabriela Firea telefonul copilului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri