Jurnalul.ro Ştiri Justitie Florin Cîțu spune că acceptarea PNRR nu va fi condiționată de reforma justiției

Florin Cîțu spune că acceptarea PNRR nu va fi condiționată de reforma justiției

Premierul Florin Cîțu spune că acceptarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu va fi condiționată de reforma justiției. El estimează că va fi aprobat la sfârșitul lunii septembrie.

“Pe PNRR am trimis, vineri, ultimele comentarii. Din discuțiile pe care la am cu ministrul Ghinea ar trebui să fie aprobat PNRR în ultima săptămână din septembrie.

Am văzut o informație în spațiul public care este exagerată, legătura dintre reforme în justiție și bani prin PNRR, nu este adevărat. Sunt câteva lucruri acolo care sunt de bun simț dar n-au nicio legătură cu reforma în justiție așa cum vrem noi s-o facem.

PNRR nu o să fie condiționat de reforma în justiție, cum ne-am asumat-o în MCV. Sunt doar câteva borne, de exemplu, clarificări. Vă dau un exemplu: ca în România legile, după ce sunt modificate prin amendament, să fie publicată întreaga lege cu noul amendament, noua formă, nu doar amendamentele. Să fie mai clar pentru toată lumea care este ultima formă. Acesta este un exemplu de modificare care apare în PNRR”, a explicat prim-ministrul.

PNRR-ul pentru România se ridică la 29,2 miliarde de euro. 

 

Subiecte în articol: PNRR florin citu Reforma Justiţie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri