Jurnalul.ro Ştiri Observator Pensiile vin la timp de Paște, dar ajutoarele extra ar putea întârzia

Pensiile vin la timp de Paște, dar ajutoarele extra ar putea întârzia

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări marţi că pensiile pe luna viitoare vor ajunge la pensionari înainte de Paşte, în schimb este posibil ca ajutoarele 'one-off' să ajungă mai târziu la aceştia, în urma contestării proiectului de buget pe 2026 la Curtea Constituţională de către AUR.

Manole a fost întrebat dacă, după ce AUR a atacat la CCR bugetul pe 2026, ajutoarele 'one-off' pentru pensionari ar putea să ajungă la aceştia înainte sau după Paşte.

"O să avem o discuţie şi astăzi la Guvern. Eu o să fac tot posibilul să intre în aprilie, dar da, într-adevăr, fiecare zi de întârziere ne scoate din acest calendar, din păcate. Chiar nu înţeleg această obstrucţie care are ca repercusiune şi faptul că se poate întârzia cu banii ăia", a spus Manole la Palatul Parlamentului.

El a fost întrebat, de asemenea, dacă pensiile pe luna aprilie vor fi plătite înainte de Paşte sau este posibil ca şi acestea să întârzie.

"Nicio problemă cu plata pensiilor, apropo de a ajunge banii la pensionari înainte de Paşte", a afirmat acesta. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri