Jurnalul.ro Ştiri Educatie Foame de meseriași: școală şi academie de bucătari, la Oradea

Foame de meseriași: școală şi academie de bucătari, la Oradea

de L. Budin    |   

Un bucătar orădean vrea să înfiinţeze, în localitate, două clase de învăţământ profesional dual, unde tinerii să se poată specializa în meseriile de bucătar şi cofetar-patiser. Şi mai vrea să deschidă o academie pentru bucătarii cu experienţă, care vor să primească certificări recunoscute în UE

.

Anunţurile de mică publicitate din oraş sunt pline de „Caut bucătar”, „Caut patiser”, spune Nicolae Pop, bucătar şi preşedinte al Asociaţiei Culturale D’ART din Oradea, iar restaurantele şi pensiunile din judeţ duc mare lipsă de personal specializat în aceste domenii. Aşa i-a venit ideea de a face demersurile pentru înfiinţarea a două clase, pentru elevi care vor să facă o meserie apreciată şi bine remunerată. Există deja două grupuri şcolare interesante, care vor să găzduiască aceste cursuri specifice învăţământului dual, anume Colegiul Economic Partenie Cosma şi Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din localitate, spune Pop. „Specializarea va dura 1-2 ani şi va fi una mai amplă decât un curs de calificare de câteva luni, în care elevul primeşte o diplomă eliberată de Ministerul Muncii”, precizează iniţiatorul.

 

Se caută elevi

Nicolae Pop spune că deja a găsit firmele dispuse să le plătească tinerilor învăţăcei o bursă lunară, elevii fiind obligaţi, în schimb, să facă practică în unităţile respective. Dacă lucrurile merg bine, se vor înfiinţa două clase a câte 20 de elevi. Tot ce mai speră este să se găsească şi cursanţii dornici să înveţe meserie. Fiindcă, spune el, tinerii de astăzi urmăresc la TV diverse show-uri culinare şi au impresia că, dacă se îmbracă frumos, în tunică, şi ştiu să mânuiască un cuţit, sunt deja bucătari gata să fie remuneraţi cu 2.000 de euro pe lună. „Nu-i chiar aşa, începuturile sunt grele şi, ca să devii bucătar cu experienţă, ai nevoie de multă muncă, de multă informaţie şi de multă perfecţionare”, precizează Pop. „Or, eu, dacă chem un tânăr la bucătărie şi-l pun, în prima zi, să cureţe cartofi şi să spele vasele, se bosumflă şi pleacă.”

 

Good Chefs Academy

Planurile lui Nicolae Pop sunt însă mai ambiţioase de-atât. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, intenţionează să înfiinţeze o academie gastronomică la Oradea, care să funcţioneze sub patronajul Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (A.N.B.C.T.) România, singura asociaţie cu drepturi depline în World Association of Chefs Societies. Acolo se vor supraspecializa bucătarii profesionişti şi vor primi certificări recunoscute în Uniunea Europeană – dar se vor organiza şi masterclassuri pentru amatori. Şi, nu în ultimul rând, academia va însemna promovarea şi susţinerea producătorilor şi distribuitorilor locali de produse şi servicii.

 

La data de 19 septembrie, bucătarul Nicolae Pop va coorganiza un eveniment care aduce, la aceeaşi masă, mai mulţi reprezentanţi din judeţ ai industriei ospitalităţii şi ai producătorilor şi distribuitorilor de produse/servicii din domeniul gastronomiei. Atunci se vor stabili toate detaliile legate de cursurile de bucătari pentru tineri.

Subiecte în articol: academie bucatari oradea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri