Jurnalul.ro Ştiri Locale Focar de COVID-19 la Gara CFR Constanța

Focar de COVID-19 la Gara CFR Constanța

Un focar de coronavirus a izbucnit în rândul casierelor din Gara Constanța. Mai multe angajate au fost confirmate cu COVID-19 la Constanța, dintre care una a murit sâmbătă, scrie Mediafax

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a declarat, luni, pentru  Mediafax că  în prezent se derulează o anchetă epidemiologică. Se pare că totul a pornit după ce o casieră în vârstă de 53 de ani a decedat. Celelalte trei au mers să se testeze și au ieșit pozitive, în prezent fiind internate.

„Acum suntem în desfășurarea anchetei epidemiologice. S-a făcut dezinfecție zilnică și am recomandat ca toate casierele să poarte mască și mănuși în permanență, chiar dacă ele sunt singure în biroul acela, despărțite de panoul de geam”, a mai spus Schipor.

În județul Constanța sunt, luni, 1.499 de cazuri de COVID-19.

Subiecte în articol: focar Covid-19 Gara CFR Constanța
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri