Jurnalul.ro Ştiri Locale Focar de pestă porcină africană la o gospodărie dintr-o comună din Galaţi

Focar de pestă porcină africană la o gospodărie dintr-o comună din Galaţi

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a aprobat, vineri, Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie cu 13 animale de la marginea comunei Tuluceşti, a informat Prefectura Galaţi.


Potrivit sursei citate, s-a decis astfel uciderea preventivă a celor 13 suine din gospodărie, ecarisarea teritoriului şi eliminarea cadavrelor şi a tuturor materialelor cu risc din exploataţiile suspecte; punerea sub supraveghere clinică a suinelor din localitatea Tuluceşti; interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar.

În judeţul Galaţi au fost descoperite, de la începutul anului, 38 de focare de pestă porcină africană, dintre care 34 au fost închise, şi au fost sacrificaţi, în total, peste 1.700 de porci. AGERPRES 

Subiecte în articol: pestă porcină galaţi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri