Medicina a decretat că mersul pe jos este cel mai bun tratament împotriva bolilor de inimă şi vase. Când se recomandă omului să facă sport, să facă mişcare, cel mai aplicabil este mersul pe jos.
Tot mersul trebuie să constituie şi un mod de a-ţi supraveghea starea inimii. Fiecare trebuie să observe dacă oboseşte repede când merge pe jos. E un semnal că inima nu primeşte destul sânge şi e vorba de o afecţiune cardiacă. Fie este vorba de atât de răspândita cardiopatie ischemică, fie de angină pectorală, faza dureroasă a cardiopatiei ischemice, fie e instalată insuficienţa cardiacă. De altfel, cei cu astfel de boli ale inimii erau porecliţi “privitorii la vitrine” pentru că se tot opreau din mers să scape de durerea la picioare declanşată la câţiva paşi de insuficienta irigare cu sânge a cordului, de ischemie. Evoluţia spre rău a bolii cardiace se constată că din ce în ce mai scurtă este distanţa parcursă până apar durerile la picioare şi respiraţia grea. Acelaşi disconfort se iveşte şi la urcatul scărilor. Sunt din ce în ce mai puţine treptele pe care cardiacul le poate urca fără să aibă dureri, trebuind să se oprească. Acest aspect constituie şi un test în consultul la cardiologie, se fac măsurători ale pulsului, tensiunii arteriale, EKG în stare de efort fizic, mers pe bicicleta medicinală sau mers pe banda rulantă din spital.
Revenind la profilaxia bolilor, în special cardiovasculare, medicina indică mersul pe jos zilnic minimum o oră. Dar acest mers pentru sănătate nu trebuie să se facă în dorul lelii, mersul folositor pentru inimă este mersul grăbit, acel mers aproape de gâfâit.