Descalificarea lui Norris și Piastri schimbă clasamentul după MP Las Vegas
Monoposturile McLaren pilotate de Lando Norris și Oscar Piastri au fost descalificate după Marele Premiu de Formula 1 din Las Vegas din cauza unei încălcări tehnice grave. În urma controlului tehnic, FIA a constatat uzura excesivă a plăcii de la baza mașinilor, care a măsurat sub limita regulamentară de 9 milimetri. Ca rezultat, Max Verstappen, câștigătorul cursei, a recuperat puncte importante în lupta pentru titlul mondial.
Detalii tehnice și impactul asupra clasamentului piloților
Placa inferioară a monoposturilor McLaren a prezentat o grosime între 8,8 și 8,93 mm, sub limita impusă de regulament, ceea ce a condus la descalificarea celor doi piloți. Norris și Piastri, inițial clasificați pe locurile doi și patru, au pierdut punctele obținute, astfel că Verstappen a redus diferența față de lideri.
După ce au ascultat reprezentanţii McLaren, care au susţinut faptul că caracteristicile specifice ale circuitului stradal denivelat din Las Vegas au fost cauza acestei uzuri excesive, comisarii au decis să aplice sancţiunea obişnuită în acest tip de cazuri, anume descalificarea.
Placa defectă, uneori numit derapaj, este o piesă fixată sub maşină, utilizată pentru a controla înălţimea la sol şi pentru a împiedica obţinerea unui avantaj aerodinamic de către o maşină prea joasă.
După această decizie, clasamentul piloților arată astfel:
-
Lando Norris – 390 puncte
-
Oscar Piastri – 366 puncte
-
Max Verstappen – 366 puncte
-
George Russell – 294 puncte
-
Charles Leclerc – 226 puncte
-
Lewis Hamilton – 152 puncte
-
Kimi Antonelli – 137 puncte
-
Alexander Albon – 73 puncte
-
Isack Hadjar – 51 puncte
-
Nico Hulkenberg – 49 puncte
Verstappen s-a apropiat astfel la doar 24 de puncte de Norris, cu două etape rămase din sezon și maximum 58 de puncte disponibile.
Clasamentul constructorilor: McLaren campioană
Chiar și cu această problemă la Las Vegas, McLaren a confirmat titlul în campionatul constructorilor cu 786 de puncte, următoarele echipe fiind Mercedes (423 puncte) și Red Bull (391 puncte).
- McLaren – 786 puncte (campioană)
- Mercedes – 423 puncte
- Red Bull – 391 puncte
- Ferrari – 371 puncte
- Williams – 117 puncte
- Racing Bulls – 86 puncte
- Aston Martin – 72 puncte
- Haas – 70 puncte
- Sauber – 64 puncte
- Alpine - 22 puncte
Următoarele etape decisive: Qatar și Abu Dhabi
Sezonul continuă cu Marele Premiu din Qatar în weekendul 28-30 noiembrie, unde va avea loc și o cursă sprint. Finale spectaculoase sunt așteptate la ultima etapă din Abu Dhabi pe 7 decembrie, când se va decide campionul mondial.