Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul președinte Traian Băsescu riscă să fie evacuat din vila de protocol

Fostul președinte Traian Băsescu riscă să fie evacuat din vila de protocol

de Alice Petrescu    |   

Traian Băsescu, în vârstă de 70 de ani ar putea fi evacuat din vila de protocol, RA-APPS a anunțat că fostul președinte al Romaniei nu a respectat termenul legal pentru eliberarea imobilului.

Miercuri, 31 mai, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a transmis un comunicat în care a menționat că Traian Băsescu trebuie să elibereze vila de protocol din strada Gogol până miercuri, în caz contrar va fi formulată în instanță o acțiune de evacuare a sa. 

Reamintim că la începutul lunii martie fostul președinte al Romaniei a fost somat să părăsească imobilul, după ce s-a stabilit că a colaborat cu Securitatea. La scurt timp după aflarea deciziei Înaltei Curți, Traian Băsescu s-a simțit rău, iar in media s-a vehiculat că ar fi suferit un accident vascular cerebral. 

Fostul președinte al României a pierdut dreptul de a folosi locuința de protocol, după ce instanța supremă a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. 

 

Subiecte în articol: traian basescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri