Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbalistul Florin Andone, acuzat de comportament violent

Fotbalistul Florin Andone, acuzat de comportament violent

Internaţionalul român Florin Andone, atacantul echipei de fotbal Brighton and Hove Albion, a fost acuzat oficial, joi, de către Federaţia Engleză de Fotbal (FA) de comportament violent în timpul meciului cu West Bromwich Albionm, din Cupa Angliei, transmite Reuters.
Andone, care a egalat pentru Brighton în finalul timpului regulamentar la meciul câştigat cu 3-1 după prelungiri, a părut că l-a lovit cu cotul pe Sam Field (WBA) în prima repriză, un incident ratat de arbitrul Paul Tierney.
''Florin Andone de Brighton a fost pus sub acuzare pentru conduită violentă, în urma unui incident din minutul 27 al meciului de miercuri, contra echipei West Brom, din Cupa Angliei, care nu a fost observat de oficialii meciului, dar care a fost surprins de camerele de filmat'', a anunţat federaţia.
Andone are răgaz până vineri la ora 20,00 (ora României) pentru a răspunde la acuzaţie. 

AGERPRES

Subiecte în articol: florin andone Brighton & Hove Albion
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri