Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei publicat recent, care reglementează măsurile de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 în unităţile de învăţământ româneşti, cuprinde şi indicaţii privind purtarea măştii sau distanţarea fizică. Cum sunt abordate aceste lucruri în Franţa, considerată mult timp „sora mai mare” a României? La francezi, şcoala a început pe 1 septembrie, iar protocolul sanitar e mai relaxat ca la noi – pe bază de argumente.
Purtarea măştilor de protecţie în interiorul unităților de învățămât româneşti este obligatorie şi pentru personal didactic, şi pentru elevi, începând cu clasele primare. Trebuie să se asigure distanțarea de minimum un metru între şcolari sau separarea cu plexiglas, iar intrarea la cursuri se face pe trasee prestabilite. Francezii par să aibă o abordare mai pragmatică, deşi infecţiile cu coronavirus au crescut şi la ei în ultimele săptămâni.
Distanţare, ba
Protocolul sanitar francez pentru şcoli, colegii şi licee prevede ca doar elevii de peste 11 ani să poarte obligatoriu mască. În spaţiile închise – săli de clasă, biblioteci, cantine – distanţarea fizică nu mai e obligatorie dacă nu e practic posibilă sau dacă nu permite primirea tuturor elevilor.
Purtarea măştii este însă interzisă preşcolarilor şi nu e recomandată nici elevilor din cursurile elementare. Fiecare unitate de învăţământ are măşti de rezervă, pentru copiii care prezintă simptome îngrijorătoare.
Sport fără mască
Pentru elevii de colegiu (cu vârste între 11 şi 15 ani) şi liceeni (peste 15 ani), masca este obligatorie peste tot în şcoală. Nu e necesară însă la masă şi la orele de sport. Masca este obligatorie şi pentru personalul didactic şi pentru părinţii care vor să-şi acompanieze copiii. Important: este responsabilitatea părinţilor să le furnizeze măşti copiilor lor. Totuşi, ministerul de resort a dotat fiecare unitate şcolară cu măşti textile, reutilizabile.
Copiii, puţin contagioşi
Studiile arată că virusul SARS-CoV-2 îi afectează mai puţin pe micuţii sub 10 ani – aşa îşi argumentează autorităţile franceze decizia privind purtarea măştii. Cazurile pediatrice reprezintă un procent mic (1–5%) din ansamblul îmbolnăvirilor cu COVID-19, la nivel mondial, arată agenţia naţională franceză pentru sănătate publică „Santé publique France”. Pediatrii francezi afirmă că micuţii fac, cel mai adesea, forme asimptomatice ale bolii, că se infectează într-o proporţie mai mică şi că sunt mai puţin contagioşi decât adulţii. Un raport al Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) indică faptul că transmisia virusului în mediul şcolar, de la copil la copil, e rară – mai ales în cazul celor care frecventează cursurile primare.
În Spania, masca e obligatorie la şcoală la copiii de peste 6 ani, în Belgia, la cei de peste 12 ani. Conform OMS, purtarea măştii poate fi periculoasă la preşcolari, din cauza riscului de sufocare. La cei de 6-11 ani, obligativitatea purtării măştii trebuie să se bazeze pe factori legaţi de intensitatea transmiterii virusului în zona de rezidenţă sau de capacitatea copilului de a folosi corect masca.
Pediatrii francezi le recomandă părinţilor să-şi vaccineze copiii contra gastroenteritei şi gripei, pentru ca simptomele acestor boli să nu fie confundate cu cele date de COVID-19.