Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța va părăsi Siria numai după eradicarea Statului Islamic, spune ministrul de externe francez

Franța va părăsi Siria numai după eradicarea Statului Islamic, spune ministrul de externe francez

Şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian a reafirmat duminică la Amman (Iordania) că războiul împotriva grupării jihadiste Statul Islamic nu s-a încheiat în Siria, adăugând că cei care cred că jihadiştii au fost învinşi 'se înşeală', relatează AFP şi Huffington Post. 

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat la 19 decembrie retragerea a 2.000 de soldaţi americani staţionaţi în Siria în lupta împotriva Statului Islamic, susţinând că gruparea jihadistă a fost învinsă, chiar dacă aceasta continuă să controleze o mică zonă din estul ţării. Această decizie i-a surprins pe mulţi dintre aliaţii SUA, între care Franţa, care a mobilizat 1.200 de militari în cadrul coaliţiei internaţionale antijihadiste conduse de Statele Unite. 

Această coaliţie a anunţat vineri că a început retragerea echipamentelor din Siria. În Siria, 'războiul nu s-a sfârşit', a apreciat Jean-Yves Le Drian în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său iordanian Aymen Safadi. 

'Există două războaie care se suprapun. Un război împotriva Daesh (acronimul arab al Statului Islamic), care nu s-a încheiat, iar cei care consideră că Daesh a fost eradicat se înşeală. Apoi, există un război civil intern şi, uneori, cele două războaie se intersectează', a adăugat el. 

Potrivit şefului diplomaţiei franceze care a discutat cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei despre o soluţionare politică a conflictului din Siria, 'prioritatea rămâne eradicarea Daesh'. El a estimat în acest cadru că Franţa va continua 'neobosit' angajamentul său 'în favoarea unei reglementări politice a crizei siriene'. 

Acest proces 'presupune un proces electoral', a subliniat ministrul de externe francez. 'Dacă preşedintele Bashar al-Assad este un candidat, el va fi un candidat. Sirienii singuri trebuie să-şi decidă viitorul', a pledat Jean-Yves Le Drian, pledând, de asemenea, pentru ca toţi sirienii să poată vota 'inclusiv persoanele strămutate şi refugiaţii'. 

Războiul din Siria, care a început în 2011 după represiunea regimului împotriva manifestaţiilor prodemocratice, s-a soldat cu peste 360.000 de morţi, determinând milioane de sirieni să ia calea exilului.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri