Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, în cursa pentru achiziția Carrefour România
Frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, fac un pas surprinzător care ar putea schimba radical echilibrul pieței de retail din România. Potrivit publicației Profit, cei doi antreprenori, prin Pavăl Holding, au depus o ofertă de preluare a rețelei Carrefour România, una dintre cele mai mari afaceri din sectorul alimentar.
Pe lângă Pavăl Holding, printre ofertanți se numără și grupul francez Auchan, care operează deja peste 440 de magazine în România, dar și compania poloneză Zabka, deținătoarea magazinelor Froo.
Carrefour își caută cumpărător: BNP Paribas intermediază tranzacția
Presa franceză a relatat recent că grupul Carrefour a angajat banca BNP Paribas pentru a găsi un cumpărător potrivit pentru operațiunile din România.
Pavăl Holding – o mutare îndrăzneață în afara bricolajului
Interesul fraților Pavăl pentru cele 458 de magazine Carrefour din România este considerat o mișcare îndrăzneață, dat fiind că grupul nu activează în retailul alimentar. Totuși, Pavăl Holding a demonstrat în ultimii ani o strategie clară de diversificare – cu investiții în domenii variate:
- bricolaj (Dedeman și Praktiker Grecia)
- imobiliare (clădiri de birouri în marile orașe)
- turism (hoteluri în Italia și Elveția)
- energie (participații la ALRO, Electrica, Transelectrica)
- construcții (participații la companiile Cemacon și Promateris)
- viticultura (Purcari Wineries)
- restructurarea companiilor (ROCA Investments)
- colectarea deșeurilor (Ecorep Group)
- panourile fotovoltaice (Simtel)
- transportul fluvial (Transport Trade Services)
- sanătate ( clinica dentară Victoria, Farmacia Tei și Bebe Tei)
- agricultură (Moldova Farming).
Un imperiu de 18 miliarde lei
Grupul Pavăl Holding derulează afaceri estimate la 18 miliarde lei (aprox. 3,6 miliarde euro) și a raportat în 2024 un profit net de 1,65 miliarde lei (circa 330 milioane euro).
Potrivit clasamentului Forbes, averea fraților Pavăl este evaluată la 3,4 miliarde dolari, plasându-i pe primul loc în topul celor mai bogați români.
Carrefour România – peste două decenii de prezență pe piață
Intrat în România în 2001, Carrefour a devenit unul dintre principalii jucători din retail, raportând în 2024 vânzări de 14,6 miliarde lei. Dacă tranzacția se va concretiza, aceasta ar fi una dintre cele mai importante preluări din comerțul românesc din ultimii ani.
Poziția oficială a Carrefour România
„La jumătatea procesului de implementare a planului strategic Carrefour 2026, și ca răspuns la schimbările din piață, Grupul a desfășurat o analiză a portofoliului de activități, a tuturor verticalelor de business și modelelor organizaționale.”
Potrivit datelor oficiale, Carrefour România a înregistrat vânzări de 2,29 miliarde euro în primele nouă luni ale anului, o creștere de 1,9% față de 2024.
Carrefour își regândește prezența internațională
În vara acestui an, grupul francez a anunțat ieșirea completă de pe piața italiană, iar presa franceză a menționat că posibile exituri sunt analizate și pentru România, Polonia și Argentina.
Carrefour, un gigant global al comerțului modern
Carrefour este un retailer multinațional francez, cu sediul în Massy, Franța, operând un lanț de aproximativ 14.000 de magazine în 40 de țări. Compania este prezentă în piețe majore precum Franța, Spania, Belgia, Polonia, România, Argentina, Brazilia și Taiwan.
În România, cele 458 de magazine Carrefour au generat în primele nouă luni ale anului venituri de aproape 2,3 miliarde euro.