Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fraudă de 5 milioane de lei în comerțul cu telefoane mobile

Fraudă de 5 milioane de lei în comerțul cu telefoane mobile

Inspectorii antifraudă fiscală au identificat un prejudiciu de peste 5 milioane de lei produs de un grup de societăţi cu activitate în comerţul cu telefoane mobile, caz în care au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, având în vedere că există suspiciuni privind posibila săvârşire a unor fapte privind spălarea banilor, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) transmis, vineri, AGERPRES

"Inspectorii antifraudă fiscală au identificat un grup de societăţi care, în perioada 2014-2015, a prejudiciat bugetul statului cu peste 5 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi impozitul pe profit. În urma controalelor, inspectorii DGAF au descoperit un mecanism de fraudare a bugetului de stat constând în achiziţionarea de telefoane mobile şi de accesorii din spaţiul intracomunitar şi comercializarea acestora pe piaţa internă, prin intermediul unor societăţi cu comportament fiscal inadecvat", se menţionează în comunicat. 

În acest caz, inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la aspectele identificate şi le-au comunicat organelor de urmărire penală posibila săvârşire a unor fapte privind spălarea banilor. 

"În 07.12.2016, au fost efectuate percheziţii la domiciliile persoanelor şi la sediile unor firme implicate în activităţi de evaziune fiscală, de către poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. De asemenea, acţiunea a avut sprijinul Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române", se subliniază în comunicat. 

Potrivit instituţiei, Cooperarea interinstituţională dintre Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a avut loc cu respectarea competenţelor materiale specifice fiecărei structuri, conform documentelor de colaborare încheiate în acest sens. 

Conform comunicatului citat, tranzacţiile menţionate au început din anul 2012. "Persoanele care au pus bazele acestui mecanism prin care au derulat activităţi ilegale înfiinţau firme pe numele lor. După ce acumulau datorii la bugetul de stat, transferau societăţile pe numele unor persoane cu situaţie financiară precară şi schimbau sediul social/domiciliul fiscal în alte localităţi", se subliniază în comunicat. 

Astfel persoanele respective îşi însuşeau câştigurile ilicite fie prin retragerea unor sume considerabile de la ATM-urile sau casieriile diferitelor unităţi bancare, fie prin transferuri bancare în conturile personale sau ale unor rude apropiate. Ulterior, încasau banii cash de la bancomate. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri