În comuna vasluiană Dragomirești, bogăția Uniunii Europene duce o luptă crâncenă cu sărăcia românească. Un munte de bani venit de la Bruxelles ar putea scoate localitatea la lumină, însă vestea i-a prins pe oamenii locului mai mult înspăimântați decât bucuroși.
Dacă cineva ar vrea să știe cum trăiau la finalul secolului al XV-lea supușii lui Ștefan cel Mare, au o ocazie unică să vadă asta cu ochii lor. O scurtă vizită în comuna vasluiană Dragomirești te teleportează înapoi cu jumătate de mileniu. Case din lut, fără curent electric, ulițe neasfaltate în care se afundă până la genunchi caii de la căruță sau cei care sunt uneori călăriți de localnicii plecați prin vecini sau la cârciumă. „Suntem o comună cu 5.000 de locuitori şi nu avem un metru de asfalt, e o ruşine totală!” Așa descrie primarul din Dragomirești, Dănuț Iacob, propria localitate pe care se chinuie să o conducă după priceperea lui. După ce a reușit să îl înlăture pe vechiul edil care stătuse la cârma primăriei timp de cinci mandate, Iacob a adus în comună un proiect al Uniunii Europene de 6 milioane de euro, bani care ar trebui să aducă satul din epoca medievală cât mai aproape de era noastră. Din această avere, localnicii, obișnuiți să trăiască din ajutoare sociale de o viață, vor fi încurajați să se apuce de muncă. Iar pentru asta vor merge la cursuri de calificare, să se prindă și de ei vreun meșteșug: tâmplărie, zidărie sau brutărie. Cei mai descurcăreți dintre ei vor deveni mici afaceriști. Li se vor da câte 25 de mii de euro să își pornească o afacere. Casele unora vor fi renovate, iar copiii vor primi rechizite și haine noi, vor merge în tabere, vor mânca mai bine. Până aici pare că problemele oamenilor din comună s-au rezolat deja de la sine. Ei bine, nu e chiar așa de simplu. Căci până la bogăția de la Bruxelles, te mănâncă sărăcia locului.
Când fuga de muncă este sport național
Mai întâi, programul a început cu stângul. Pentru a putea demara, ar fi fost nevoie de 500 de localnici care să se ofere de bună voie să facă parte din proiect. O nimica toată, s-ar zice, căci cine să nu își dorească să se apuce de o meserie care să îi scoată din foame sau să primească degeaba 25 de mii de euro ca să înceapă o afacere?! Și totuși, la Dragomirești, oamenii par să vadă altfel realitatea. Când am fost la ei, în decembrie, mai erau două săptămâni până la expirarea termenului de înscriere și se ocupaseră doar jumătate din numărul de locuri necesare. Oamenii fugeau de bunăstare ca șoarecele de piscă. Prin sat umbla o vorbă că, dacă te înscrii în proiect, pierzi ajutorul social, care varia între 140 și câteva sute de lei, în funcție de numărul de membri din familie. O sumă mică, dar care are un avantaj mare: vine sigur și simplu. „Le place socialul, le place! Le place să le vină bani nemunciți”, ofteză primarul. Cei de la primărie erau în decembrie foarte îngrijorați. Din septembrie se tot rugau de ei să se încrie și acum termenul limită bătea la ușă și oamenii se codeau să intre în proiect. Îi convocau pe părinți la școală și le țineau prelegeri lungi despre ce ar pierde dacă nu semnează. „Am o rugăminte la dumneavoastră în numele Consiliului Local, să aveți mai multă încredere în acest proiect! Ca să vă spun pe înțelesul dumneavoastră, e o rampă de lansare pentru un trai mai bun, poate așa nu veți mai sta cu mâna întinsă la ajutorul social, dacă se va da sau nu”, încerca să îi îmbie viceprimarul pe părinții unor copii adunați într-o sală de clasă pentru o ultimă încercare de convingere. „Multă lume care a abandonat zice că ne luați ajutorul”, îi răspunde mama unui elev din școală. „V-am spus de atâtea ori că nu vi se ia niciun ajutor social, de patru luni tot venim și vă povestim că este ceva pentru dumneavoastră, prin care încercăm să reducem cumva riscul sărăciei și excluziunii sociale”. O altă săteancă e în continuare sceptică: „Eu am un soț care e mai pe fix așa și zice că o să dăm banii înapoi. Și au mai fost proiecte din astea pe la noi prin sat și li s-au luat la oameni bani de pe card”. „Nu vi se ia niciun ban de pe card, vi se dau bani pe card. Pentru fiecare oră de curs de calificare, de exemplu, primiți câte cinci lei”. Luni de zile le-au spus același lucru, sub diferite forme: că ajutorul social nu se pierde dacă te înscrii în proiect, ci doar atunci când, în urma calificării dobândite, îți găsești un loc de muncă. Dar iată o altă provocare: să le explici că banii mai mulți, dar munciți, sunt mai buni decât cei mai puțini, nemunciți. „Dacă ați lua un salariu minim pe economie, în loc de ajutorul social, nu ar fi mult mai bine? Probabil că v-ați săturat să stați numai acasă. Dacă asta văd copiii voștri că voi trăiți numai din ajutor social, asta își vor dori să facă și ei, asta îi învățăm și pe ei”, le povestește unul dintre managerii de proiect.
Program de voie toată săptămâna
La finalul prelegerii, adulții au fost invitați să vină și să semneze cererile. Dar în loc să se formeze o coadă la depunere, oamenii s-au împrăștiat care încotro. Am încercat să vorbim cu o doamnă cu o căciulă de lână trasă pe ochi, care o luase repejor la vale pe uliță. Am întrebat-o de ce nu s-a înscris și a dat din mână a lehamite. Nu era de ea. I-am zis că are șansa la o viață mai bună dacă se înscrie. „Nu am timp eu...”. „Știaţi că sunt o groază de avantaje aici...”, insistăm. „Las' să fie!”, a spus și s-a dus. La poarta școlii, un domn de vreo 50 de ani sprijinea gardul. A ajuns la vârsta asta fără să fi fost anggajat nici măcar o oră în viața lui. Cât au fost părinții lui, a trăit din pensia lor. Apoi, bătrânii s-au dus și s-a înscris la ajutorul social, unde s-a calificat cu brio. Îl mai completează din când în când cu ce mai câștigă din ce lucrează cu ziua. Este un bărbat în putere și ar fi fost perfect pentru a intra în proiect. Să învețe măcar acum, în al doisprezecelea ceas, o meserie. Dar cu toate acestea, nici măcar nu a avut curiozitatea să participe la ședință. „Ce program aveți azi?”, l-am întrebat (era o zi din timpul săptămânii). „Azi? Sunt liber!”. „Mâine?”. „Mâine? Mai tăiem câte o pasăre. Dacă avem. Dacă nu avem, mai ciordin de la vecini”, s-a pornit într-un râs forțat. În fața lui portarul școlii dădea să intre în clădire. Omul nostru s-a uitat lung la el și l-a luat în derâdere: „Hai, la treabă!”.
Când frica păzește bostănăria
Atitudinea asta a localnicilor l-a băgat în sperieți pe primar, care și-a văzut deodată marele proiect amenințat. „Nu am putut să dorm nopțile gândindu-mă cum să fac!”, ne zice astăzi. Într-o astfel de noapte albă, i-a venit ideea salvatoare. Dacă oamenii ezită să se înscrie în proiect de teamă că își pierd ajutorul social, înseamnă că teama asta e atât de mare, încât poate fi exploatată în folosul localității. Așa că a doua zi a anunțat că cine NU se înscrie în proiect își pierde ajutorul social. Și așa a venit tot satul buluc la primărie să se înscrie. În două săptămâni au completat toate locurile necesare și astăzi proiectul a pornit. Numai că primarul are o strângere de inimă că oamenii nu se vor ține de treabă. Iar dacă proiectul eșuează, primăria, printre cele mai sărace din țară, va fi obligată să returneze cei 6 milioane de euro primiți de la Uniunea Europeană. „Să ne ferească Dumnezeu de un eșec. Dacă această comună, la bugetul pe care îl are, va fi responsabilă să dea înapoi atâtea milioane, nici în a treia generație după mine nu o să reușească, iar eu ca primar ar trebui să fug, să mă mut undeva în munți”.
„Eu am un soț care e mai pe fix așa și zice că o să dăm banii înapoi. Și au mai fost proiecte din astea pe la noi prin sat și li s-au luat la oameni bani de pe card”, săteancă
500 de localnici trebuiau să se ofere de bună voie să facă parte din proiect. Lucru aproape imposibil, în condiţiile în care localitatea are peste 5.000 de locuitori. Doar ameninţarea că vor pierde ajutorul social i-a făcut pe unii să completeze cererile de înscriere.