„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.374.478 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către Popovici Cosmin-Ovidiu Florian , împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice cu statut special. Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Popovici Cosmin-Ovidiu Florian împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice cu statut special”, potrivit unui comunicat de presă.
De asemenea, ANI a constatat incompatibilitatea a trei persoane, printre care un fost Șef district la Direcția Silvică Neamț – Ocolul Silvic Pipirig, Jud. Neamț, care a fost și salariat în cadrul unei societăți comerciale ce are ca obiect de activitate principal exploatarea forestieră.
„Izvoran Alin-Ion, Director în cadrul Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 ianuarie 2022 – 10 ianuarie 2024, întrucât, pe durata suspendării la cerere din funcția publică de conducere de director în cadrul O.N.A.C., a deținut și exercitat funcția de șef serviciu în cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, de la care a obținut venituri în sumă totală de 359.054 Lei. (...) Epuran Silviu, Subcomisar de poliție medic în cadrul Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2021 - 2024, întrucât a exercitat simultan cu funcția de medic (funcționar public cu statut special) în cadrul Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București și pe cea de medic în cadrul mai multor instituții publice. Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Epuran Silviu a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326, alin. (1) din Codul Penal, întrucât, în declarațiile de avere depuse la datele de 10 iunie 2022 și 09 iunie 2023, Epuran Silviu nu a menționat veniturile din salarii încasate de la persoanele juridice în cadrul cărora a deținut în perioada respectivă funcții incompatibile cu calitatea de funcționar public cu statut special deținută în cadrul Spitalului de Urgență <Prof. Dr. Dimitrie Gerota>”, transmite ANI.
(sursa: Mediafax)