Funeraliile vor depăși ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 1996 de la Atlanta, văzută de 3,6 miliarde de oameni, și înmormântarea Prințesei Diana, văzută de 2,5 miliarde de spectatori, scrie Repubblica.
Miercuri, porțile de la Westminster Hall au fost deschise pentru a permite publicului să îi prezinte omagiile Reginei Elisabeta a II-a. Sicriul rămâne aici până în dimineața înmormântării, în 19 septembrie, potrivit The Guardian.
Sicriul Reginei a fost adus la Westminster Hall într-o procesiune de la Palatul Buckingham în această după-amiază.
Începând cu ora 17.00 (ora 19.00, ora României), se formase o coadă de 3,8 km, pentru că sute de oameni stau la rând pentru a intra în sala unde este depusă Regina, să îi aducă un ultim omagiu.
Peste 110.000 de persoane au semnat o petiție pentru instituirea "Zilei Reginei Elisabeta a II-a", o sărbătoare publică dedicată memoriei Reginei Elisabeta, informează presa britanică.
(sursa: Mediafax)