Instanțele militare urmează să fie dotate cu servere de protecție achiziționate săptămâna trecută de MApN de la o companie IT care a furnizat DNA tehnică de interceptare și înregistrare. Două contracte au fost atribuite de DNA, în 2014 și la sfârșitul anului trecut, firmei Pragma Computers SRL, desemnată de MApN, pentru livrarea de tehnică specială, în tandem cu o altă firmă controlată, în trecut, de un protector al lui Florian Coldea. Este vorba despre societatea Andyteh Concept SRL, din structura acţionariatului căreia a făcut parte generalul SRI Dan Gheorghe, fost șef al Brigăzii Antiteroriste. La pensie, Dan Gheorghe a administrat grupul de firme controlat de Nicolae Dumitru, zis Niro. Co-participantul la aceste contracte al Andyteh Concept SRL, SC Pragma Computers SRL, a derulat, în ultimii doi ani, contracte cu majoritatea instituțiilor de forță, printre care SRI, Ministerul de Interne și alte structuri ale Armatei.
Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară UM 02415 București, care deservește Direcția Topografică a Armatei, a achiziționat, săptămâna trecută, sisteme informatice ce urmează să intre în dotarea instanțelor militare.
Astfel, potrivit unui anunț de atribuire publicat de autoritatea contractantă pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), UM 02451 a atribuit, în data de 2 martie 2017, prin licitație deschisă, un contract în valoare de 1.288.512 lei cu TVA inclus (304.207,3 euro), aferent achiziției de servere, suporturi de stocare cu memorie, componente de rețea și alte echipamente. Lotul atribuit vizează achiziția de servere de protecție, și pentru acest contract au depus oferte un număr de șase agenți economici de profil, din care doar patru au fost considerate admisibile. În cele din urmă, oferta câștigătoare a fost desemnată cea depusă de către compania SC Pragma Computers SRL București.
Potrivit anunțului de atribuire citat, procedura pentru atribuirea loturilor 1, 2, și 3 ale contractului a fost anulată, pentru că niciun agent economic nu s-a prezentat la licitaţie. Aceste loturi vizau achiziția de echipamente de integrare și acces certificare la rețeaua LAN, Firewal în arhitectură de înaltă disponibilitate, respectiv un sistem informatic.
Ministerul Apărării Naționale a anunţat că intenționează să facă o asemenea achiziție încă din perioada tehnocrată, mai exact în data de 2 noiembrie 2016, prin încheierea unui acord-cadru cu un singur agent economic. Pentru lotul 4, adjudecat prin licitație în urmă cu o săptămână, autoritatea contractantă a precizat că urmează să fie achiziționat prin contracte subsecvente. Astfel, conform caietului de sarcini, MApN, prin UM 02415 București, a precizat că urmează să intre în posesia unei cantități maxime de 50 de servere de protecție pentru instanțele militare, la o valoare maximă pentru o bucată de 35.312,5 lei fără TVA. Valoarea maximă pe care ministerul era dispus să o plătească pentru aceste servere de protecție se ridica la 1.756.625 de lei fără TVA.
Nu este primul contract încheiat cu UM 02415 București
Compania care a fost desemnată să încheie acest acord-cadru, SC Pragma Computers SRL București, este o entitate abonată la contractele atribuite de autorităţile publice, în special la cele din zona instituțiilor de forță sau ale siguranței naționale. Societatea a luat ființă, potrivit ONRC, în anul 1992, și are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al calculatoarelor și al echipamentelor periferice, precum și comerțul cu ridicata al produselor software. Asociați la SC Pragma Computers SRL sunt soții Alexandra Mihaela și Corneliu Cătălin Gheorghiță, cei doi, împreună cu un anume Mihai Cosmin Gheorghiţă, se ocupă și de administrarea societății.
Potrivit caietului de sarcini întocmit de UM 02415 București, avizat de către comandantul unității, general de brigadă Radu Marius Pop, serverele de protecție pe care urmează ca instituția să le primească de la SC Pragma Computers SRL sunt destinate pentru găzduirea produselor software de protecție cibernetică, în vederea implementării și operaționalizării apărării cibernetice. Sunt achiziţionate atât serverele, cât și licențele pentru sistemul de operare de tip Microsoft Windows.
Acesta nu este singurul contract pe care SC Pragma Computers SRL îl primește de la Ministerul Apărării Naționale. În ceea ce privește relația strict cu UM 02451 (Direcția Topografică a MApN), în data de 18 septembrie 2014, între cele două entități menționate a mai fost parafat un contract, în valoare de 3 milioane de lei cu TVA inclus (665.800 de euro), pentru încheierea unui acord-cadru vizând, de asemenea, achiziția unor echipamente informatice. La acest contract au mai participat și alte companii din domeniu.
A livrat DNA aparatură de tehnică specială
Pragma Computers este unul dintre furnizorii preferaţi și ai DNA, în ceea ce privește achiziţia de către această structură a Ministerului Public de echipamente și tehnică specială utilizată la filaj, interceptări și urmăriri. Două astfel de contracte au fost negociate de firma familiei Gheorghiță cu DNA. Primul a fost parafat în data de 21 august 2011, pe vremea când parchetul anticorupție era condus de actualul judecător al Curții Constituționale, Daniel Morar, și a vizat o achizițe de echipamente tehnice și IT. Unul dintre loturile scoase la licitație, în valoare de 132.454,3 lei cu TVA (33.113,6 euro), a fost adjudecat de către SC Pragma Computers SRL București.
Un al doilea contract a fost parafat la sfârșitul anului trecut, mai exact în data de 12 decembrie 2016, când Direcția Națională Anticorupție, condusă, de această dată, de Laura Codruţa Kovesi, a desemnat drept câștigătoare a unui alt lot aferent unei alte achiziții tot SC Pragma Computers SRL, care a primit, de această dată, o lucrare în valoare de 86.680 de lei cu TVA (19.690,9 euro). În total, SC Pragma Computers SRL a primit de la DNA contracte în valoare de 220.000 de lei cu TVA (peste 52.800 de euro).
Un amănunt extrem de interesant este faptul că la conducerea Serviciului Tehnic al DNA se află procurorul Horațiu Constantin Baias, numit printr-o hotărâre a CSM din 2014 în această funcție. Baias a ajuns în structurile DNA în anul 2006, cu sprijinul Monicăi Macovei. Aceasta l-a propus ca adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie din DNA. Anterior, lucrase ca procuror-şef al Biroului de Combatere a Corupţiei şi Criminalităţii Organizate din cadrul Parchetului Tribunalului Maramureş, de unde fusese delegat la Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe din DNA.
Printre dosarele pe care procurorul Baias le-a instrumentat se află și celebrul dosar cunoscut sub numele “Gripa aviară”, în care, la jumătatea anului 2015, 14 funcţionari ai CNADNR au fost condamnaţi,
Ca o coincidență, clientul DNA pentru aparatura specială care a intrat în dotarea Serviciului Tehnic, SC Pragma Computers SRL, a derulat, de-a lungul timpului, mai multe contracte atribuite de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală. Printre aceste contracte se numără și cel parafat în data de 18 septembrie 2008, prin care Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a achiziționat un server și pachete software care să asigure modernizarea tehnicilor de lucru și efectuarea monitorizării asistate de calculator a circulației virușilor zootehnici, organici ai gripei aviare, ai unor febre hemoragice și a unor infecții invazive pe teritoriul României. Contractul, în valoare de 93.241,3 lei cu TVA (26.640,4 euro), a fost adjudecat de către SC Pragma Computers SRL București.
A mers în tandem cu firma protectorului lui Florian Coldea
Ambele contracte pe care DNA le-a atribuit firmei Pragma Computers SRL București, au fost împărţite pe mai multe loturi. Compania familiei Gheorghiță a lucrat cu un alt client de casă al DNA. Este vorba despre firma Andyteh Concept SRL. Aceasta derulase cu DNA, începând cu anul 2010, un contract similar, în valoare de 500.000 de lei fără TVA, pentru achiziţia de aparate de înregistrare, aparate de transmisie digitală, cabluri de conectare, accesorii pentru echipamente audio şi video, accesorii de echipamente IT, acumulatori electrici, microfoane, pachete software de prelucrare a imaginilor, sisteme de navigare şi poziţionare GPS, precum şi obiective performante pentru aparatele de fotografiat. Aceeaşi firmă a mai livrat DNA aparatură de înregistrare şi interceptare disimulată în cutii de băuturi răcoritoare şi alte obiecte, precum şi tehnică specială în valoare de 800.000 de lei, în anul 2012. În 2014, Andyteh Concept SRL, împreună cu Pragma Computers SRL, a mai livrat DNA echipamente tehnice şi IT, constând în aparatură de înregistrare şi transmisie digitală, microfoane, staţii radio, accesorii pentru echipamente audio şi video, pentru care a achitat peste 442.000 de lei fără TVA.
Andyteh Concept SRL este cel mai spectaculos furnizor de aparatură specială pentru DNA. Această societate are un asociat unic şi administrator în persoana lui Andrei Tupan. Potrivit unor date oficiale, însă, societatea Andyteh Concept SRL a deţinut, până în mai 2008, jumătate din acţiunile SC Tech Industries Constructions SRL, alături de Gheorghe Dan, tatăl avocatului Rareş Dan şi apropiat al generalului SRI Florian Coldea, despre care există informații potrivit cărora l-a adus în SRI pe controversatul fost prim-adjunct al serviciului. Ulterior, această din urmă firmă a fost preluată de către Gabriela Tupan, mama lui Andrei Tupan. Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, începând cu anul 2007, Gheorghe Dan a devenit unul dintre oamenii-cheie ai lui Nicolae Dumitru, zis „Niro”, la conducerea firmelor Niro Investments SA, Central Residential Park SA şi Ancor Com Impex SRL.
Gheorghe Dan, decedat în 2011, a condus, după Revoluţie, Brigada Antiteroristă din SRI, a înființat Serviciul de Informaţii al Ministerului de Interne şi a lucrat inclusiv în cadrul Serviciului de Informaţii Externe.
CSM, SRI și Administrația Prezidenţială, printre clienții Pragma Computers
Nu doar Armata sau DNA au apelat la firma Pragma Computers SRL pentru achiziția de echipamente IT. Potrivit SEAP, firma în cauză a derulat, în 18 februarie 2015, un contract cu Consiliul Superior al Magistraturii, în valoare de 2.620.883,6 lei cu TVA (595.655,4 euro), pentru furnizarea de echipamente IT aferente implementării unui proiect referitor la consolidarea capacității sistemului judiciar de a face față noilor provocări legislative și instituționale.
SRI, prin două unități militare, a derulat cu aceeași firmă, în perioada septembrie 2015 – august 2016, patru contracte, în valoare totală de 571.643 de lei cu TVA (130.000 de euro).
Un alt client important al acestei firme a fost Administrația Prezidențială, care, în 15 decembrie 2016, a achiziționat de la Pragma Computers SRL echipamente constând în stații de lucru, stații de grafică, servere și echipamente de stocare, în valoare de 90.880 de ei cu TVA (20.654,5 euro).
Aproximativ 50 de servere de protecție vor intra în dotarea instanţelor militare. Achiziția a fost făcută de UM 02415 București, în baza unui proiect inițiat de Ministerul Apărării Naționale sub guvernarea tehnocrată.
De-a lungul timpului, Pragma Computers SRL a fost desemnată în peste 150 de contracte să furnizeze echipamente său să presteze asistență tehnică pentru Ministerul Finanţelor, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne, Poliția Română, Poliția de Frontieră, Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor, Curtea de Conturi, Registrul Auto Român, Primăriile Sectoarelor 2 și 5.