În Costa Rica, pe coasta Pacificului, nu sunt decât foarte rar furtuni puternice și extrem de rar unele de nivelul uraganului Otis. Pe coasta costaricană a Atlanticului însă, ele sunt ceva mai dese, dar tot la un nivel de putere scăzută, provocând puține pagube, niciodată de nivelul uraganelor care mătură Golful Mexic și care ajung pe continent, în sudul Statelor Unite, producând adevărate dezastre.
În Costa Rica, de obicei furtunile sunt dinspre țărm spre larg. O furtună pe continent adună din munți tone de crengi mai mari sau mai mici și copaci șubrezi, pe care șuvoaiele, viiturile sau râurile le duc până la ocean. Refluxul oceanului le duce în larg, însă nu foarte departe. Ăsta este și motivul pentru care ruta vapoarelor nu este foarte aproape de țărm. Apoi, dimineața, după ce s-a potolit iureșul, fluxul aduce tonele de crengi înapoi la mal. La prima vedere plaja arată dezolant, însă este, până la urmă, un ciclu firesc al naturii, dar și o atracție.
Momentul încetării furtunii este semnalul pentru echipele primăriei. Sunt mobilizate imediat buldozere, camioane, oameni. Într-o zi, maximum două, plaja este „farmacie”, gata pregătită pentru turiști.
În zona unde locuiesc sunt, din când în când, furtuni tropicale, câte o ploaie puternică în munți, care aduce șuvoaie de apă care inundă orașul și împrejurimile, însă oamenii sunt pregătiți pentru astfel de situații. Chiar zilele trecute a fost o ploaie torențială, care a durat două zile, însă nu a afectat niciun moment viața de zi cu zi a localnicilor.
Desigur, cititorii doresc să știe cât mai multe. Mă întreabă cât de dese sunt astfel de furtuni. Dragilor, în sezonul ploios, de prin aprilie până prin noiembrie, furtunile sunt mai dese. În medie, cam una la două săptămâni. Ploaie torențială și furtună în largul oceanului, cu tunete, fulgere și valuri mari. Pentru localnici este ceva obișnuit. Însă pentru puținii turiști de extra sezon este ceva diferit. Deși la prima vedere ar putea părea dezastruoase, nu este deloc așa. De exemplu, mie îmi place să urmăresc furtunile din larg de pe balcon. Este spectaculos. În rest, deși plouă în fiecare zi, temperatura rămâne în jur de 25 de grade Celsius.
Totuși, sezonul ploios are și el un farmec aparte. Sunt surferi care preferă valurile din acest timp, pasionații vin special în acest sezon mai dur pentru a se bucura din plin de plăcerea lor de a se „cățăra” pe aceste valuri, care sunt atât de mari doar în această perioadă. Apoi, dacă duminica este o zi fără ploaie vin și turiștii „liniștiți”, îndrăgostiți de ocean chiar dacă nu este mult soare.
Per total, eu iubesc și sezonul ploios așa cum iubesc și sezonul neploios, din noiembrie până în aprilie, în care pe cer nu se arată zeci de zile niciun nor. Ce este de știut: curățenia. Autoritățile nu zăbovesc nici măcar o zi până când plaja nu este perfect curățată și redată turiștilor și arată ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dragilor, noi ne revedem vinerea viitoare, cu sănătate, pace și speranță! Doamne ajută!