Jurnalul.ro Sport Sporturi Retrospectiva 2022 – futsalul românesc, un an de performanțe

Retrospectiva 2022 – futsalul românesc, un an de performanțe

de Redacția Jurnalul    |   

Futsalul românesc s-a împărțit în anul 2022 între competițiile interne și acțiunile echipelor naționale. Pe ambele planuri s-au înegistrat rezultate demne de remarcat, rezumate pe scurt de site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Zorii anului 2022 au adus o performanță remarcabilă pentru futsalul românesc, calificarea naționalei U19 la turneul final al Campionatului European. Cele două partide cu Georgia (3-2) și Slovacia (4-0), disputate într-o atmosferă extraordinară la Sala Polivalentă din Târgu Mureș, au arătat că futsalul românesc are viitor.

Determinarea și entuziasmul tinerilor tricolori pregătiți de Robert Lupu au impresionat lumea futsalului. Turneul final, disputat în septembrie la Jaén, Spania, a reprezentat, în ciuda rezultatelor, o experiență mai mult decât utilă pentru juniorii noștri.

Toamna anului 2022 a marcat debutul într-o nouă campanie de calificare pentru naționala mare, care a pornit la drum cu un nou selecționer, Endre Kacsó. Primul meci din Grupa a 8-a a Main Round-ul preliminariilor FIFA Futsal World Cup 2024 a avut loc tot la Târgu Mureș, acolo unde România a dat piept cu Danemarca. Deși au fost conduși, tricolorii au întors rezultatul și s-au impus clar, scor 5-1.

A urmat, la doar câteva zile, duelul din deplasare cu Finlanda. Partida găzduită de „Energia Areena” din Vantaa a fost una foarte disputată. Deși pornea cu șansa a doua, România s-a impus cu 2-1. Golurile echipei noastre au fost marcate de debutanții André Luis Sasse și Daniel Araujo Carreteiro, cei care au primit cetățenia română în ianuarie, cei doi putând fi astfel trecuți pe lista relizărilor din futsalul românesc în 2022.

Pentru naționala pregătită de Endre Kacsó urmează meciurile revanșă cu Finlanda și Danemarca, decisive pentru calificarea în Elite Round-ul calificărlor la Cupa Mondială.

În Liga 1 Futsal Fortuna, sezonul 2021-2022, a continuat lupta pentru supremație dintre Autobergamo Deva și CS United Galați. Deși a încheiat pe primul loc atât sezonul regular cât și turul suplimentar, Autobergamo Deva nu a reușit să cucerească titlul de campioană, pierdut în fața gălățenilor, pentru care anul 2022 a fost cel mai bun din istorie.

CS United Galați, cea mai constantă echipă din futsalul românesc în ultimul deceniu, și-a trecut în palmares, pe lângă titlu, Cupa și Supercupa României, premieră pentru gruparea de la Dunăre. Pentru a treia oară consecutiv reprezentanta futsalului românesc în UEFA Futsal Champions League, United Galați a ajuns în primele 16 echipe ale Europei.

Trupa pregătită de Florin Ignat a dat piept de-a lungul campaniei cu nume grele din lumea futsalului european și mondial precum Benfica Lisabona, Uragan Ivano-Frankivsk sau Anderlecht Bruxelles.

Gălățenii și-au continuat evoluțiile foarte bune și în sezonul 2022-2023 al Ligii I Futsal Fortuna. După 13 etape disputate, United are o linie de clasament de invidiat (9 victorii, 2 egaluri și un golaveraj de 79-25) și este principala candidată la titlul de campioană a României.

În Liga a II-a lupta pentru promovare e una pe muchie de cuțit, „în cărți” fiind mai multe echipe: ACS Mausoleul Mărășești, ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț, ACS KSE Târgu Secuiesc (Seria I), ACS Kereszthegy Remetea și AS Inter Gheorgheni (Seria a II-a).

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: futsal futsal Romania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri