Jurnalul.ro Ştiri Locale Gardienii Penitenciarului Vaslui refuză să mai intre la muncă

Gardienii Penitenciarului Vaslui refuză să mai intre la muncă

Angajaţii din sectorul operativ de la Penitenciarul Vaslui avertizează cu privire la faptul că vor refuza să intre la muncă, din cauza numărului foarte mic de gardieni raportat la numărul persoanelor private de libertate. 

Conducerea sindicatului din penitenciar susţine că angajaţii cumulează lunar, în medie, 180 de ore suplimentare, însă în multe cazuri, numărul acesta este depăşit, fiind imposibilă recuperarea lor. 

"Penitenciarul Vaslui este într-o situaţie specială, având cel mai mic raport personal operativ - persoane private de libertate din tot sistemul penitenciar din ţara noastră. Lucrurile s-au înrăutăţit de când unitatea a trecut pe noua schema de organizare. Momentan, la un număr de aproximativ 950 de persoane private de libertate, avem 157 de angajaţi în sectorul operativ şi dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la acest aspect, care este cunoscut, de altfel, de mai mult timp", au declarat vineri, pentru AGERPRES, reprezentaţii Penitenciarului Vaslui. 

Potrivit acestora, unităţi similare din ţară cu acelaşi număr de persoane încarcerate funcţionează cu un număr dublu de salariaţi în sectorul operativ. AGERPRES / (AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri