Mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Sainte-Soline pentru a protesta față de planurile legate de un nou rezervor de apă pentru irigații. Oamenii spun că proiectul îi favorizează pe marii producători agricoli și nu va ajuta comunitatea locală.
Mai multe mașini de poliție au fost incendiate după ce au izbucnit ciocniri pe șantier. Peste 3.000 de ofițeri de poliție au fost desfășurați la Sainte-Soline.
Forțele de securitate au tras cu gaze lacrimogene pentru a-i opri pe cei care au aruncat cu artificii și proiectile. Mai multe persoane au fost arestate, iar poliția a confiscat arme.
Tulburările au loc după săptămâni de demonstrații antiguvernamentale la Paris și în alte orașe din cauza reformei pensiilor președintelui Emmanuel Macron.
(sursa: Mediafax)