Jurnalul.ro Cultură „Gemi”, primul mare scriitor al mahalalei bucureștene

„Gemi”, primul mare scriitor al mahalalei bucureștene

de Florian Saiu    |   

Acum 124 de ani (13 octombrie 1898) s-a născut la Bucureşti, în familia unui căruțaș, Gheorghe Petre Mihai, aka George-Mihail Zamfirescu (mort pe 8 august 1939, la Bucureşti de TBC pulmonar pe fond diabetic), creatorul romanului „Maidanul cu dragoste”. Povestea acestui fiu al mahalalei bucureștene rămâne, în miezul ei, emoționantă.

Crescut în mahalaua Basarab şi în alte zone mărginașe ale Capitalei, din care va face mediul predilect al literaturii sale, dramaturg amator în liceu, George-Mihail Zamfirescu a debutat cu versuri proletare în revista macedonskiană «Literatorul» (Alexandru Macedonski fiind și primul său protector). „Fondator, în 1920, al unei asociații a scriitorilor tineri, «Gemi» (primul său pseudonim) devine în anii următori cel mai cunoscut scriitor al mahalalei bucureştene de dinaintea lui Eugen Barbu și unul dintre cei mai valoroşi dramaturgi şi oameni de teatru din România interbelică, cronicar dramatic la «Vremea» (parte a eseurilor sale despre teatru au fost reunite în 1938 în volumul «Mărturii în contemporaneitate»)”, amintea criticul și istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate scriitorului plămădit în mahalalele Bucureștiului. 

Pe urmele rușilor Tolstoi şi Gorki

„Prefigurat de onorabilul «Madona cu trandafiri» (1931), roman social-sentimental al provinciei - cu tentă expresionistă, desfăşurat în intervalul unei singure zile, ciclul epic «Bariera» îl impune pe George-Mihail Zamfirescu prin «Maidanul cu dragoste» (1933) și «Sfânta mare neruşinare» (1936), mai puțin prin diluatul «Cântecul destinelor» (1939). Apărut postum, ultimul său roman («Bariera») nu dă numai titlul ciclului menționat, ci îl va da - involuntar? - şi pe al unei narațiuni despre periferia bucureșteană, publicate în 1959 de Teodor Mazilu”, comenta, în continuare, profesorul Paul Cernat. Și câteva tușe aspre, dar limpezi: „Inegale, sufocate de lirism flamboaiant și cu derapaje kitsch, dar vii, intense, primele două romane au şocat prin sexualismul violent naturalist al explorării mediilor vicioase, declasate ale mahalalei, din perspectiva ultragiată a unor adolescenți naivi. Influența moralismului umanitarist de tip Tolstoi şi Gorki e vizibilă. Nuvelele din «Gazda cu ochii umezi» (1926) şi postuma «Miss» (1942) au însă mai mult defectele decât calitățile romanelor (doar secvențele de război din «Flamura albă», 1924, au destulă pregnanță)”.

 

Maestru al dramaturgiei

Mai departe, în bătaia unor culori mai blânde: „La un nivel superior prozei e teatrul (în descendența lui Mihail Sorbul, Gorki și Leonid Andreev) în care exaltarea sentimentală și autoiluzionarea capătă o tentă biblică, pe alocuri dostoievskiană, cu supliment expresionist. «Comedia tragică» «Domnişoara Nastasia» (1927, capodopera sa), «Sam, poveste cu mine, cu tine, cu el» (1929) şi «comedia amară» «Idolul şi Ion Anapoda» (1935) sunt titluri de prim-plan ale dramaturgiei noastre moderne. Alte piese - «Cuminecătura» (1925, replică la «Alexandru Lăpuşneanu» de C. Negruzzi), de exemplu - sunt jucabile și azi, mai puțin drama provincială «Primăvara ce s-a dus» și stilizat-istorizanta «Fu poruncă de la Suceava»”. Printre ultimele acuarele: „Director, în anii ’30, al Teatrului Național din Iaşi, regizor la Cernăuți și Iași, publicist abundent, director al companiilor teatrale «Masca», «Treisprezece și unu» ș.a., redactor la presa de stânga «din Sărindar» şi la «Facla», fondator al revistei ieșene «Cadran», «Gemi» va intra, în mod firesc - prin opțiunile politice şi erotismul romanelor sale - în vizorul campaniei naționalist-xenofobe «împotriva pornografiei» din 1937”. 

 

Un om febril, cu un cap mic, de vrabie

La final, un detaliu picant: „Idealismul lui George-Mihail Zamfirescu a alimentat iubirea platonică a Luciei Demetrius, cunoscută și tratată cu înțelegere de soția scriitorului (în «Memoriile» ei, mult mai detașată, Lucia Demetrius îl portretizează drept un om febril, cu «un cap mic, de vrabie»)”. Concluzia lui Paul Cernat: „Cu toate denivelările, proza şi teatrul lui «Gemi» își păstrează interesul și atractivitatea”. În 1939, George-Mihail Zamfirescu era diagnosticat cu tuberculoză pulmonară pe fond diabetic. Internat în pripă pe Valea Prahovei, la Sanatoriul „Moroieni”, dramaturgul îi trimitea soţiei o scrisoare-testament înțesată cu sfaturi pentru cele două copile pe care cei doi le aveau împreună: „Vreau să ştiu fetele preocupate de gânduri mai înalte, vreau să le ştiu convinse că viaţa nu-i un joc şi nici o glumă”. „Gemi” s-a stins a doua zi (după ce răvașul său disperat a ajuns la București), pe 8 august.

 

Sub bolta de trandafiri roșii, cu Panait Istrati 

Actrița Raluca Zamfirescu, fata cea mică a lui „Gemi”, avea să rememoreze, la ani distanță de moartea prematură a părintelui (și cu un an înainte de propria stingere de pe scena vieții), imagini luminoase din copilărie și adolescență: „Eu m-am născut în Ferentari. Sunt un copil de mahala. Dar Ferentariul meu este altul, nu cel de azi... În Ferentariul meu, la tata, care era gazetar tânăr, venea Panait Istrati și tata-i lua interviuri. Panait Istrati era internat la sanatoriu, pe Viilor, unde este și-acum spitalul de boli de plămâni. Era bolnav de tuberculoză. Iar după ce a scris «Spovedania unui învins», tata i-a luat o serie de interviuri”. 

 

Rugăciunea

Și câteva detalii tulburătoare: „Noi aveam casa pe pământ, și în faţă era un chioşc acoperit de trandafiri roşii, mici. Iar la intrarea în casă aveam un cireș. Şi mi-aduc aminte cum Panait Istrati îi spunea tatei despre cireşul ăsta: «George, aici este o minune!». Ce frumos stăteau ei sub cireşul ăla de vorbă, şi noi, eu şi sora mea Gabriela, când trebuia să ne retragem, seara, ne duceam la domnul Istrati şi-i spuneam: «Săru’mâna!». Mă cutremur și acum când îmi aduc aminte cum îmi dădea mâna, ca un părinte bun. Rugăciunea mea de seară, către Dumnezeu, era «Dă, Doamne, sănătate mamei, tatei, lui maica mare, lui taica mare, Gabrielei, mie minte și noroc şi dă-i sănătate domnului Panait Istrati!». Pentru că ştiam că e foarte bolnav...”. 

 

Omagiul unei fetițe de 12 ani

La fel cum era și „Gemi”. „Da, tata a murit la 40 de ani. Tuberculoză pe fond diabetic. Şi ultima lui dorinţă a fost să învăţăm. Tăticu’ a plecat, ne-a lăsat, pe când eu aveam 12 ani, și Gabriela 14. Ca să-i împlinesc visul m-am înscris la Facultate, am făcut «Litere». El a suferit toată viaţa pentru că nu a avut studii superioare. Adevărul este că n-am fost foarte bucuroasă să merg spre «Litere și Filozofie», dar îi promisesem tatei că am să învăţ, și atunci, pe lângă Institutul de Teatru, cum îi zicea pe vremea aia, «Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică», am făcut și «Litere». Ca omagiu, ca un cuvânt dăruit tatei”.

 

În numele tatălui

Actrița Raluca Zamfirescu mai amintea un episod emoționant legat de amintirea tatălui scriitor: „La un examen de actorie, de anul II, în sală fiind Victor Ion Popa și mai mulţi directori de teatre, Victor Ion Popa m-a chemat la el. Era, pe atunci, director la teatrul «Muncă și lumină». Avea o trupă în care erau și Beligan, și Giugaru, și Irina Răchiţeanu. M-a întrebat câţi ani am și i-am spus că 17. Pe urmă m-a întrebat de părinţi. I-am răspuns că tata a murit și că îl chema George-Mihail Zamfirescu. A fost foarte emoţionat, pentru că el şi tata fuseseră prieteni, și mi-a zis: «Eşti fata lui Gemi!?». A doua zi m-a chemat la el la teatru şi m-a angajat. Pe vremea aia, 9.000 de lei însemna o sumă formidabilă. Datorită lui am ieşit din situaţia grea în care eram, eu îl consider al doilea tată al meu, tată spiritual. A și vrut să mă înfieze, dar eu n-am fost de acord să schimb numele tatei”.

 

 

Tânăr și neliniștit

Între 1922 și 1924 George-Mihail Zamfirescu a fost funcționar în domeniul asigurărilor sociale la Satu Mare. „Gemi” n-a renunțat însă la preocupările literare, dimpotrivă. La Satu Mare a înființat Societatea pentru teatru și cultură românească, dar și revistele „Săgeata” (începând cu martie 1923) și „Icoane maramureșene” (a apărut între noiembrie 1923 și august 1924). La finalul anului 1924, tânărul scriitor a revenit la București, unde a ocupat postul de bibliotecar al cercului „Libertatea”, ținând, în paralel, cronica dramatică în revista „Vremea”. 

124 de ani s-au împlinit pe 13 octombrie 2022 de la nașterea lui Gheorghe Petre Mihai, aka George-Mihail Zamfirescu, autorul romanului „Maidanul cu dragoste”.

„Inegale, sufocate de lirism flamboaiant și cu derapaje kitsch, dar vii, intense, primele două romane ale lui George-Mihail Zamfirescu au şocat prin sexualismul violent naturalist al explorării mediilor vicioase, declasate ale mahalalei”, Paul Cernat, critic literar

„Maidanul cu dragoste” (1933) este prima parte a trilogiei „Bariera”, care mai cuprinde „Sfânta mare neruşinare” (1935) şi „Cântecul destinelor”. 

„«Gemi» (primul pseudonim al lui George-Mihail Zamfirescu) devine cel mai cunoscut scriitor al mahalalei bucureştene de dinaintea lui Eugen Barbu și unul dintre cei mai valoroşi dramaturgi din România interbelică”, Paul Cernat, critic literar

„Cu toate denivelările, proza şi teatrul lui «Gemi» își păstrează interesul și atractivitatea”, Paul Cernat, critic literar

1932 este anul în care George-Mihail Zamfirescu a fost recompensat cu Premiul „I.Al. Brătescu-Voinești”. În acea vreme era redactor la revista „Facla”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri