Fostul ministru de Externe Mircea Geoană recomandă părţii ungare să retracteze şi să reconsidere decizia de a retrage sprijinul privind aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), afirmând că există o disproporţie între reacţia de la Budapesta şi închiderea unui liceu din ţara noastră.
"Sfatul meu către (...) partea ungară este de a retracta şi de a reconsidera această situaţie. Nicio campanie electorală şi niciun fel de context politic conjunctural intern nu justifică un gest atât de inamical faţă de un aliat şi partener în Europa şi NATO cum este România", a afirmat, vineri, pentru AGERPRES, Mircea Geoană.
El susţine că există o disproporţie a reacţiei părţii ungare faţă de închiderea "justificată" a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş.
"Este o disproporţie între reacţia părţii ungare la închiderea justificată a liceului din România. Nu există nicio formă de echivalenţă între cele două situaţii. Este o escaladare nejustificată a unei situaţii fără premeditare din partea părţii române. Există o disproporţie vădită între cauză şi efect. Am participat în ultimii ani în cariera mea diplomatică şi politică la construirea parteneriatului pentru secolul XXI între România şi Ungaria. Acest tip de gest, de ostilitate faţă de România este fără precedent în istoria ultimilor 25 de ani. Înţelegerea scrisă şi nescrisă între România şi Ungaria a fost că ne vom sprijini reciproc în traseul reintegrării noastre în Occident. Ungaria a rezistat tentaţiei de a bloca integrarea României la NATO, ea intrând înaintea noastră. A fost solidară cu noi în integrarea în UE pentru că s-a integrat înaintea noastră. Blocarea României la OCDE este pur şi simplu deplasată, contraproductivă şi cu potenţial periculos", a spus Geoană.
În opinia sa, Ungaria nu va reuşi să îşi continue proiectele la nivel european, regional sau transatlantic fără să aibă România de partea sa.
"Ungaria nu va reuşi niciodată să îşi ducă mai departe proiectele la nivel european, regional sau transatlantic fără să aibă România de partea sa. Nu vreau să văd România blocând iniţiativele ungare în Consiliul European, în Parlamentul European sau în Alianţa Atlantică. Nu cred că este calea de urmat. Sfatul meu către (...) partea ungară este de a retracta şi de reconsidera această situaţie. Nicio campanie electorală şi niciun fel de context politic conjunctural intern nu justifică un gest atât de inamical faţă de un aliat şi partener în Europa şi NATO cum este România", a adăugat Geoană.
Ungaria nu va sprijini aderarea României la OCDE, a anunţat vineri MAE de la Budapesta într-o declaraţie citată de agenţia de presă MTI.
MAE ungar precizează că motivul pentru care Ungaria îşi suspendă sprijinul pentru aderarea României la OCDE este închiderea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş. AGERPRES