"La revedere, David Bowie. Acum eşti printre +Heroes+. Îşi mulţumim că ai ajutat la căderea Zidului", a scris ministerul.
Piesa a fost compusă în perioada când Bowie locuia la Berlin, la sfârşitul anilor 1970. El a văzut atunci, lângă Zidul Berlinului, doi îndrăgostiţi sărutându-se, scenă care se regăseşte în "Heroes" ca apel la iubire pentru depăşirea greutăţilor: "Îmi amintesc, la poalele Zidului, puştile trăgeau deasupra capetelor noastre, iar noi ne sărutam ca şi când nimic nu s-ar fi putut întâmpla", sună un fragment din textul melodiei.
Artistul a interpretat piesa în cadrul unui concert susţinut în faţa Reichstag-ului, nu departe de Zid, în 1987, astfel încât l-au putut auzi şi sute de berlinezi din partea de est a oraşului, de cealaltă parte a Cortinei de Fier.
Legendarul rocker britanic David Bowie a murit de cancer, la 69 de ani, la două zile după lansarea ultimului album. Trista veste a surprins luni şi a declanşat o avalanşă de omagii în toată lumea.
Agerpres - Agerpres