Ministrul de Externe al Germaniei, social-democratul Sigmar Gabriel, a declarat că partidul său nu va mai fi parte a unui Guvern de mare coaliţie, după alegerile parlamentare din 24 septembrie, informează Politico.eu.
Fost lider al Partidului Social Democrat (SPD), Sigmar Gabriel a acordat, miercuri seara, un interviu pentru publicația „Der Spiegel”, în care a afirmat că nu vede o continuare a situaţiei actuale şi după alegerile parlamentare ce vor avea loc la sfârşitul lunii septembrie. În actuala configuraţie politică, SPD este partenerul minoritar al partidului cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU). „O mare coaliţie nu este probabilă, deoarece SPD nu poate veni cu un cancelar”, a afirmat Gabriel. Potrivit recentelor sondaje de opinie din Germania, SPD ar urma să obţină între 22 şi 24% din voturile alegătorilor, în timp ce partidul Angelei Merkel ar urma să obţină între 37 şi 40%. La începutul acestei luni, Gabriel a criticat colaborarea cu CDU, argumentând că există diferenţe ireconciliabile între SPD şi CDU după aceşti patru ani de guvernare. Întrebat de alianţele pe care SPD le ia în considerare, Sigmar Gabriel a declarat că partidul său trebuie să-şi determine linia de acțiune, iar mai apoi va decide cu cine va colabora. Alegerile generale din Germania vor avea loc la 24 septembrie, iar Angela Merkel candidează pentru cel de-al patrulea mandat de cancelar. La începutul acestei săptămâni, Merkel afirma că nu va forma nicio coaliție cu extrema dreaptă sau cea stângă, după alegerile din 24 septembrie.
Nu este probabilă nicio altă majoritate fără conservatorii din CDU și corespondentul său din Bavaria, Uniunea Creștin-Socială (CSU). Acestora li s-ar putea alătura și Partidul Liber Democrat, de orientare liberală.
După alegeri, Sigmar Gabriel nu va mai face parte dintr-o