Jurnalul.ro Auto Germania va investi 60 de miliarde de euro în automobile electrice şi autonome

Germania va investi 60 de miliarde de euro în automobile electrice şi autonome

Industria auto din Germania intenţionează să investească aproximativ 60 de miliarde euro, în următorii trei ani, în vehicule electrice şi autonome, a declarat, sâmbătă, preşedintele Asociaţiei Industriei auto din Germania (VDA), Bernhard Mattes, transmite Reuters.

"Vom investi peste 40 de miliarde de euro în mobilitate electrică, în următorii trei ani, şi alte 18 miliarde de euro în digitalizare şi în automobile conectate şi autonome", a declarat Bernhard Mattes în avanpremiera salonului auto internaţional de la Geneva. De asemenea, Bernhard Mattes a estimat că gama de modele de automobile electrice produse în Germania se va tripla în următorii trei ani ajungând la aproximativ 100 de modele.

"Vom asista la o creştere a mobilităţii electrice în Europa. Fără aceasta, obiectivele Uniunii Europene în materie de reducere a emisiilor de CO2 nu vor putea fi atinse până în 2030" a mai spus Bernhard Mattes, care a făcut un apel pentru stabilirea condiţiilor adecvate de reglementare în Europa.

Referindu-se la propunerea Departamentului american al Comerţului de a impune tarife vamale pentru importurile de vehicule străine, Bernhard Mattes a făcut un apel către autorităţile de la Bruxelles şi Washington să "facă tot ceea ce pot pentru a ajunge la o soluţie constructivă la masa negocierilor".

Problemele de pe piaţa auto americană încep deja să fie resimţite de producătorii auto germani, diviziile din SUA ale Volkswagen, Audi şi Mercedes-Benz raportând o scădere a vânzărilor în luna februarie.

Preşedintele SUA, Donald Trump are la dispoziţie trei luni pentru a decide dacă va impune tarife vamale suplimentare de 25% pentru vehiculele importate după ce o serie de oficiali guvernamentali americani au susţinut că poziţia dominantă de care se bucură producătorii auto străini este o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Salonul auto internaţional de la Geneva, unde producătorii îşi vor prezenta cele mai recente modele şi concepte, va avea loc în perioada 7 - 17 martie.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri