Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a anunţat, vineri, că şi-a depus demisia din funcţie, pentru a putea să-şi preia mandatul de eurodeputat câştigat în urma alegerilor europarlamentare din 26 mai.
Primarul a declarat, într-o conferinţă de presă la sediul PNL, că a înştiinţat Prefectura Arad privind alegerea făcută.
"Am depus la Prefectură documentul prin care am optat între cele două funcţii, astfel încât să se poată convoca, în 28 iunie, Consiliul Local, când îmi predau efectiv mandatul de primar", a anunţat Falcă.
Primarul a adăugat că a fost la şedinţa grupului eurodeputaţilor PPE, desfăşurată săptămâna trecută la Bruxelles, unde s-au făcut repartiţiile pe comisii.
"Am cerut Comisia de transporturi, dar voi fi şi membru în Comisia de petiţii, unde se analizează tot ce înseamnă reclamaţii, inclusiv comportamentul guvernamental faţă de fondurile europene. De asemenea, sunt supleant la Comisia de muncă", a spus Falcă.
În 10 iunie, PNL anunţa că viceprimarul Călin Bibarţ va prelua funcţia de primar interimar, iar la alegerile locale de anul viitor partidul va susţine candidatura lui Sergiu Bîlcea (38 de ani), în prezent lider al organizaţiei municipale Arad a partidului şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
"Sergiu Bîlcea este un tânăr de succes, provine din mediul privat, unde a dezvoltat o firmă de transport care lucrează în străinătate, este vicepreşedintele Consiliului Judeţean, are experienţă şi reuşite importante, a făcut performanţă la conducerea PNL Municipiul Arad", informase PNL.
Gheorghe Falcă a fost ales primar patru mandate consecutiv. El a fost ales eurodeputat în urma scrutinului din 26 mai, fiind pe locul opt al listei de candidaţi PNL.
Falcă s-a născut la 22 ianuarie 1967, în oraşul Brad, judeţul Hunedoara. A urmat cursurile Facultăţii de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic "Traian Vuia" din Timişoara, devenind inginer constructor, specializat în drumuri. A obţinut titlul ştiinţific de doctor, la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. În anul 2000, s-a implicat în administraţia locală, devenind vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, iar în 2004 a fost ales prima dată primar al municipiului Arad. AGERPRES