Jurnalul.ro Ştiri Politică Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava, primul politician român victimă a fenomenului deepfake

Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava, primul politician român victimă a fenomenului deepfake

de Redacția Jurnalul    |   

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a devenit primul politician român victimă a fenomenului deepfake, după ce în mediul online a fost publicat şi răspândit un clip vdeo în care acesta apare în studioul Antena 3 CNN, dar în care vocea a fost modificată.

Gheorghe Flutur apare în clipul video în timp ce vorbeşte despre demolarea bazarului din Burdujeni pentru a putea face loc construcţiei autostrăzii Burdujeni - Obcini, lucru care este fals.


Astfel, persoana din spatele clipului video deepfake a dorit să provoace panică în rândul oamenilor din zonă. În realitate, acest lucru este total fals, aşa cum preşedintele CJ Suceava a confirmat pentru Antena 3 CNN.

"Urmează de mâine să începem construcţia autostrăzii Burdujeni - Obcini cu variantă de ocolire prin Iţcani şi Şcheia. Această autostradă este o prioritate pentru suceveni, ca să le facilităm accesul la mall şi la bazar. Pentru această lucrare va fi nevoie să dărâmăm jumătate din bazar, precum şi o bună parte din Shopping City. Tot de mâine o să începem construcţia unui pasaj suspendat peste Milişăuţi ca să evităm podul care se construieşte de mai bine de patru ani. Dacă o să apară iar Gheorghe Şoldan cu comentarii la adresa mea să ştie că i-am pregătit o pungă de pufuleţi cu care o să îi îndes gura aia mică şi răutăcioasă. Mai multe detalii o să vă ofer mâine că acum mă duc la Guvern să aprobăm proiectele", a fost mesajul fals pe care autorul clipului video deepfake l-a transmis folosindu-se de identitatea lui Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava.

Imaginile folosite de persoana care a realizat clipul video deepfake fac parte dintr-o intervenţie pe care Gheorghe Flutur a avut-o în cadrul emisiunii În Faţa Naţiunii de la Antena 3 CNN pe data de 23 noiembrie 2021 şi în care liderul PNL vorbea despre coaliţia de guvernare.

Mădălin Dumitru, specialist în securitate cibernetică (cybersecurity), a explicat pentru Antena 3 CNN cum ne putem da seama de clipurile video deepfake.

"Primul indiciu ca să îţi dai seama dacă un video este deepfake, mai ales când vorbeşte o persoană, este să te uiţi la buze. Buzele sunt cele care nu sunt sincronizate cu mimica generală a feţei şi cu vorbele. De exemplu, ridurile de expresie nu se mişcă în acelaşi timp cu buzele. Primul semnal, când vorbeşte cineva, este să te uiţi la buze. În general, buzele sunt aplicate. Avem chipul care se mişcă într-o anumită dinamică şi buzele, care formează fraza pe care vrea să o spună, sunt aplicate ulterior şi acolo îţi dai seama.


După aceea, ochii. Ochii nu focalizează foarte bine. Orice deepfake are această particularitate că nu poate să focalizeze ca omul. Se uită într-un punct fix, nu se uită focalizat precum o face omul. De la privire şi de la buze, de acolo îţi dai seama dacă este un deepfake.

Al treilea lucru este că nu există sincronizare între vorbe şi mimică. Dacă cineva spune ceva afirmativ are prin micro-expresii tendinţa să dea afirmativ din ochi sau să dea din cap. Micro-gesturile sunt în contradicţie cu vorbele, de cele mai multe ori. Pentru că omul a spus în video-ul original altceva, iar în cel fake spune altceva care nu are legătură cu micro-gesturile", a declarat Mădălin Dumitru, specialist în cybersecurity.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri