Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ghiţă, îmbogăţit şi în lipsă de statul român

Ghiţă, îmbogăţit şi în lipsă de statul român

de Cristian Anton    |   

Sebastian Ghiţă aniversează doi ani de când a fugit din ţară cu încă două contracte de milioane primite de la stat. Satisfacţia trebuie să-i fie cu atât mai mare, cu cât banii îi vin chiar de la fostul său loc de muncă. Camera Deputaţilor a cumpărat printr-o licitaţie accelerată instalaţii de conferinţe în valoare de peste două milioane de lei de la Avitech Co SRL, singura înscrisă în cursă, o firmă deţinută de apropiaţii fugarului Ghiţă. Societatea a primit în ultimii ani nu mai puţin de 1.000 de contracte de la stat, în valoare de 32 de milioane de euro.

Camera Deputaţilor a atribuit pe 29 noiembrie 2018 un contract privind achiziţia unor instalaţii de conferinţe (microfoane, sisteme de sonorizare şi distribuţie audio-video), în urma unei licitaţii accelerate iniţiate pe 29 octombrie. Alegerea licitaţiei accelerate a fost justificată de un protocol interstituţional semnat pe 15 octombrie 2018, prin care Camera Deputaţilor s-a obligat să organizeze 140 de reuniuni, astfel încât sălile de conferinţe trebuie să fie dotate de la 1 ianuarie 2019 cu echipamente noi. Singura firmă interesată a fost Avitech Co SRL, cea care a şi fost, dealtfel, declarată câştigătoare. Valoarea totală a înţelegerii este de 1.718.071,67 lei, fără TVA.

An plin pentru Avitech Co

Cu puţin timp înainte, pe 25 octombrie, aceeaşi Avitech Co SRL a primit şi de la Senat un contract similar, în valoare de 924.138,8 lei, fără TVA. Iar sistemele de conferinţă ale firmei se bucură de mare căutare în Parlament, din moment ce, pe 26 iunie, tot Senatul a cumpărat acelaşi tip de echipamente, pentru care a plătit 1.220.559,62 lei, iar în octombrie 2015 Camera Deputaţilor achiziţiona încă un sistem de conferinţe, în valoare de 1.935.483,87 lei. În paralel, Avitech Co SRL a semnat pe 6 noiembrie un contract de 2.591.763,3 lei, în schimbul unor automate electronice pentru tichete de parcare, cu Primăria Cluj Napoca, iar Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere i-a plătit, pe 10 octombrie, 481.337,11 lei pentru un sistem de preluare imagini de la distanţă. 

Firma cu 1.000 de contracte cu statul

Şi dacă anul 2018 pare unul plin pentru Avitech Co SRL în relaţia cu statul, trebuie spus că istoricul firmei este cu mult mai spectaculos de atât. Astfel, în perioada 2007- 2018, firma a primit nu mai puţin de 1.000 de contracte din bani publici, din care 700 prin încredinţare directă.

32.000.000

de euro este valoarea celor 1.000 de contracte primite de Avitech Co SRL de la stat

Cele mai importante au fost semnate cu Primăria Slatina (2,3 milioane de euro în anul 2008), Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Aerospaţială (1,2 milioane euro în 2015), Municipiul Bucureşti (1,1 milioane euro în 2013), Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (900.000 de euro în 2011), MApN (570.000 de euro în 2007), SRI (136.000 de euro în 2015) etc.

Toate circuitele duc la Ghiţă

Avitech Co SRL Voluntari a raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de 46 milioane lei şi un profit de nici 50.000 lei, cu 135 de angajaţi, dar şi datorii de 31,5 milioane lei. Firma este deţinută în prezent de Traian Valentin Dogaru şi Anton Gabriel Roescu. Până în septembrie 2015, asociaţii Avitech Co SRL erau trei off-shore-uri: Avitech Overseas Co Ltd (reprezentată de Dogaru), Zonix Investments Ltd (reprezentată de Roescu) şi Eaglelink Corporation Ltd (reprezentată de Alexandru Mihail Sofian), toate cu aceeaşi adresă din Nicosia.

Sebastian Ghiţă a fugit în Serbia în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, în timp ce se întorcea de la o recepţie a SRI. Fostul deputat este arestat şi judecat în lipsă în mai multe dosare de corupţie. Firmele sale au încasat sute de milioane de euro de la stat, în special prin contracte obţinute cu trafic de influenţă şi dare de mită

Sofian a fost asociat cu Sebastian Ghiţă în trei firme, din care una, 360 Revolution SRL, a fost înfiinţată de Ghiţă şi Roescu. În fine, fondatorul Avitech Co SRL, israelianul Silvio Vitenstein, a înfiinţat şi XOR IT Systems SRL, deţinută acum de Bogdan Padiu, cel care a creat imperiul Teamnet, alături de Sebastian Ghiţă. 

Sebastian Ghiţă continuă să facă afaceri cu statul şi după fuga sa din ţară, în decembrie 2016

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri