Jurnalul.ro Ştiri Social Gigi Becali face DEZVĂLUIRI despre credința în Dumnezeu: Eu vreau să fiu frate cu Hristos și să mă înfieze Dumnezeu

Gigi Becali face DEZVĂLUIRI despre credința în Dumnezeu: Eu vreau să fiu frate cu Hristos și să mă înfieze Dumnezeu

Gigi Becali spune că este credincios, vrea să se sfințească și să ajungă frate cu Hristos prin milostenie și dragoste. 

„Sunt păcătos. Acuma sunt la zero. Lumea zice ‹Nu, că e credincios Becali›. Ce credincios? Sunt zero, mă! Pe cât avansezi în credință, pe atât îți dai seama că ești zero. Știi de ce? Pentru că eu vreau să mă sfințesc și să fiu lângă Tronul lui Hristos. Eu vreau să fiu frate cu Hristos și să mă înfieze Dumnezeu. Că se poate asta. Prin milostenie și prin dragoste. Și asta încerc. Să vină Hristos în inima mea și să stea El și ce fac să nu mai fac nimic eu, să facă El toate”, a spus Becali la Trinitas TV.

Patronul clubului de fotbal FCSB a explicat felul în care înțelege credința ortodoxă.

„Eu am fost lacom în viața mea. Și mi-a schimbat Dumnezeu patima de lăcomie și a băgat Dumnezeu patima mea în slujba lui Hristos. Adică cum? Acum am devenit lacom de Hristos. Pentru că am fost lacom în viață, acum sunt lacom de Hristos”, a spus acesta la Trinitas TV.

Gigi Becali a mai povestit cât de impresionat a fost de cuvintele bunicii sale.

”Bunica mea la 30 de ani a rămas văduvă. Și în momentul ăla, când a rămas văduvă și-a scos cerceii și verighetă și tot! Și a zis: E gata viața pentru mine. Nu mergea nici măcar la zi onomastică sau nici la nuntă, măcar cu verișorii ei, cu familia. Și-a pus batic negru și gata. Dar de ce, bunico? îi spuneam eu. Păi dacă, fără să vrea, unul se îmbată și vine și mă pupă pe față? Pentru demnitatea și onoarea mea, nu mai vreau să trăiesc”, a declarat finanțatorul FCSB.

 

Interviu George Becali

 

 


 

 

 

Subiecte în articol: gigi becali
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri