Una din teribilele calităţi cu care Dumnezeirea şi Mama îl pot înzestra pe un actor este glasul impresionant. A intrat în istoria teatrului românesc vocea tunătoare a maestrului George Calboreanu, care rosteşte în „Apus de soare” de se despica cerul și tremura clădirea Teatrului Naţional: „Moldova nu e a mea, nu e a voastră, Moldova este a urmaşilor urmaşilor voştri!”. Testamentul lui Ştefan cel Mare acesta era, spus cu voce maiestuoasă, bărbătească, impunătoare, care lasă urme de neşters în cartea de istorie a neamului românesc. Voci impresionante, calde, dar şi catifelate; glasuri de legendă ale scenei româneşti au mai avut şi au maeştrii George Vraca, Gheorghe Cozorici, Ştefan Sileanu, Constantin Codrescu, Emanoil Petruţ. Una din marile tristeţi cu care s-a înălţat la Cer colosalul actor Amza Pellea a fost că, în rolul epocal al lui Mihai Viteazul, vocea nu a fost a lui. Amza a fost dublat ca glas de Emanoil Petruţ. În timpul filmărilor, a apărut un necaz: pe corzile vocale ale lui Amza a apărut un polip, o excrescenţă, care flutura în curentul de aer şi vocea interpretului lui Mihai Întregitorul ar fi sunat când subţire, când groasă, ca a unui adolescent cu voce în schimbare. Sergiu Nicolaescu i-a spus lui Amza că nu se poate să rostească „Asta-i pohta ce-am pohtit, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească” ba cu voce piţigăiată, ba cu voce gravă şi i-a dublat partitura sonoră cu glasul lui Emanoil Petruţ. Unii au avut ghinionul de a nu-i înzestra Cerul cu voci majestuoase. Maestrul Beligan avea un firicel de voce, în plus, sâsâită. Dar inteligenţa meşterului Beligan a transformat acest dezavantaj într-un atu inconfundabil, potrivit la replicile deştepte de intelectual subţirel şi cu ochelari groşi. Mihai Mălaimare şi Andreea Marin s-au chinuit mult cu exerciţii de dicţie, cu un creion ţinut între dinţi ca să se lepede de accentul moldovenesc. Dar recunoşteau că atunci când se duc acasă, la Iaşi, cum se urcă în tren recapătă vorba dulce ca mierea de pe meleagurile moldoveneşti. Amza Pellea a reuşit să elimine stilul de vorbă din Oltenia cu acel perfect simplu, dar când îl juca pe nea Mărin redevenea olteanul pursânge „făcui o poznă”. Marina Voica fermeca publicul cu accentul ei de rusoaică, pe care nu l-a părăsit niciodată.