Jurnalul.ro Ştiri Observator Google concediază 28 de angajați pentru că au protestat față de acordul de cloud israelian

Google concediază 28 de angajați pentru că au protestat față de acordul de cloud israelian

de Redacția Jurnalul    |   

Google a concediat 28 de angajați care au protestat săptămâna aceasta față de un contract de cloud computing încheiat de companie cu guvernul israelian.

Angajații au fost concediați după ce o anchetă a constatat că au organizat proteste în birourile Google din New York și Sunnyvale, California.

În Sunnyvale, aceștia au intrat în biroul directorului general al Google Cloud, Thomas Kurian, potrivit unei postări pe X a grupului care a organizat demonstrația, No Tech For Apartheid.

Protestatarii au ținut bannere pe care scria "Gata cu genocidul pentru profit" și "Suntem alături de palestinienii, arabii și musulmanii de la Google".

Un purtător de cuvânt al Google a declarat joi pentru CNN că protestele "au făcut parte dintr-o campanie de lungă durată a unui grup de organizații și persoane care în mare parte nu lucrează" la companie.

"Până în prezent, am încheiat investigații individuale care au dus la încetarea contractului de muncă pentru 28 de angajați și vom continua să investigăm și să luăm măsuri, după caz", spune compania.

Google și Amazon au un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru a furniza servicii de cloud computing guvernului și armatei israeliene, cunoscut sub numele de Project Nimbus, potrivit No Tech For Apartheid.

Israelul a respins afirmațiile potrivit cărora comite un genocid în Gaza, susținând că duce războiul împotriva Hamas în legitimă apărare.

Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și luând peste 250 de ostatici.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri