Jurnalul.ro Ştiri Justitie Gorghiu: Legea privind Registrul traficanților de droguri a fost depusă

Gorghiu: Legea privind Registrul traficanților de droguri a fost depusă

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că legea privind Registrul traficanților de droguri a fost depus luni de PNL.

Alina Gorghiu spune că legea privind Registrul traficanților de droguri este un alt instrument prin care se luptă împotriva acestui flagel.

„Combate, în primul rând, traficul de droguri; are un rol preventiv; combate recidiva. Cei care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri vor fi obligați să ofere informații despre persoanele cu care intră în contact sau despre locurile prin care merg”, spune Alina Gorghiu.

Potrivit ministrului Justiției, vor fi introduse în registru persoane care au comis infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu modificările și completările ulterioare.

De exemplu, este vorba de persoane care au făcut trafic de droguri de risc și de mare risc, atât în țară, cât și internațional; persoane care își pun la dispoziție locuința pentru consum de droguri; persoane care eliberează droguri de mare risc știind ca rețeta e falsă sau cei care administrează droguri de mare risc în afara condițiilor legale; persoane care furnizează, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor sau persoane careîndeamnă la consum de droguri de mare risc ori efectuează, fără drept, operațiuni cu substanțe psihoactive și cei care pretind că aceste substanțe ar fi autorizate.

Potrivit explicațiilor ministrului, aceste persoane vor avea mai multe obligații, între care aceea de a se prezenta periodic la organele de poliție pe raza cărora domiciliază sau își au reședința, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, pentru a comunica acestora informații relevante referitoare la: profesia, meseria sau activitatea pe care o desfășoară; mijloacele de existență; persoanele cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct și sistematic; unitățile de învățământ preuniversitare/universitar, taberele școlare, cluburi, festivaluri sau orice loc frecventat în mod preponderent de persoana înregistrată în registru; adresa unde locuiesc; modalitatea de comunicare cu organele de poliție.

Și vor mai avea obligația de a anunța, în prealabil, organul de poliție pe raza căruia locuiesc, în cazul intenției efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de 7 zile, inclusiv cu privire la localitatea de destinație, scopul deplasării, perioada de deplasare şi mijlocul de transport folosit; de a se prezenta la organul de poliție pe raza căruia își stabilesc locuința pentru a comunica despre aceasta și a fi luate în evidență, în termen de cel mult 3 zile.

„E important să dezbatem aceste soluții în Parlament și să găsim cea mai bună formă. Combaterea traficului de droguri este o prioritate!”, mai spune Alina Gorghiu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: gorghiu traficant drog
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri