Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Grecia extinde restricțiile de călătorie pentru turiștii români

Grecia extinde restricțiile de călătorie pentru turiștii români

Grecia a extins interdicţia de călătorie şi restricţiile pentru mai multe ţări, printre care și România. Măsurile sunt luate în contextul creșterii infecțiilor cu COVID-19, iar autoritățile elene vor să protejeze atât turiștii, cât și cetățenii.

Cursele aeriene dintre Grecia şi Turcia rămân suspendate până la 31 august.

Zborurile dintre Grecia, Albania şi Macedonia de Nord vor fi efectuate doar de pe Aeroportul Internaţional Atena „Eleftherios Venizelos”, până la 31 august.

Toţi pasagerii care călătoresc în Grecia din Bulgaria, Malta, România şi Emiratele Arabe Unite vor fi obligaţi, până la 31 august, să arate un rezultat negativ al testului COVID-19 la sosirea în Grecia.

Testul nu poate fi mai vechi de 72 de ore înainte de sosirea în Grecia.

Un rezultat negativ al testului va fi necesar şi pentru pasagerii din Albania, Belgia, Cehia, Olanda, Macedonia de Nord, Spania şi Suedia.

Autoritatea elenă de aviaţie civilă a prelungit, tot până la 31 august, interdicţia de intrare a cetăţenilor non-UE.

Excepție fac turiștii din: Australia, Canada, Georgia, Japonia, Noua Zeelandă , Rwanda, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay şi Emiratele Arabe Unite.

Toate persoanele care sosesc în Grecia trebuie să completeze un formular de localizare a pasagerilor (PLF) cu cel puţin o zi înainte de sosire, furnizând informaţii care vor include aeroportul de plecare şi adresa prevăzută pentru sejurul lor în Grecia.

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri