Jurnalul.ro Ştiri Externe Greva controlorilor aerieni perturbă zborurile dinspre, spre și deasupra Franței

Greva controlorilor aerieni perturbă zborurile dinspre, spre și deasupra Franței

de Redacția Jurnalul    |   

Zeci de mii de pasageri sunt afectați, iar sute de zboruri au fost anulate vineri în Franța, din cauza unei greve a controlorilor de trafic aerian care cer condiții mai bune de muncă, scrie AP.

Controlorii de trafic aerian din Franța au intrat în grevă vineri, afectând grav traficul aerian. Autoritatea națională a cerut anularea a 40% dintre zboruri pe aeroporturile din Paris și a avertizat că sunt posibile întârzieri și anulări suplimentare în toată țara.

Ryanair a anulat peste 400 de zboruri, afectând 70.000 de pasageri, și a cerut UE reforme în gestionarea traficului aerian.

Sindicatele cer mai mult personal și salarii ajustate la inflație, dar și resping o reformă care le impune o monitorizare mai strictă, după un incident la Bordeaux.

Ministrul Transporturilor a criticat greva ca fiind „inacceptabilă”, mai ales că coincide cu începutul vacanței de vară.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: franta greva controlori aerieni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri