Premierul Sorin Grindeanu a afirmat marţi că susţine organizarea unui referendum care vizează lupta împotriva corupţiei, subliniind că toată lumea susţine acest lucru.
"Am fost azi până la Guvern, pentru că mi s-a transmis o adresă din partea Administraţiei Prezidenţiale. (...) În nume personal, (...) eu chiar susţin un referendum. Cum să nu susţinem ceea ce scrie acolo - lupta împotriva corupţiei? Normal. Toată lumea susţine asta", a declarat premierul Grindeanu, la sediul PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că va începe demersurile privind organizarea unui referendum pe tema modificării legislaţiei în materie penală.
Totodată, şeful statului le-a transmis marţi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care anunţă că a declanşat procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. AGERPRES