Jurnalul.ro Ştiri Politică Grindeanu: Guvernul a aprobat prin memorandum un sprijin financiar pentru fostul preşedinte Emil Constantinescu

Grindeanu: Guvernul a aprobat prin memorandum un sprijin financiar pentru fostul preşedinte Emil Constantinescu

Guvernul a aprobat miercuri un memorandum privind acordarea unui sprijin financiar în valoare de 15 mii de lei fostului preşedinte Emil Constantinescu, din bugetul Ministerului Educaţiei, ''pentru activitatea internaţională pe care o desfăşoară în beneficiul învăţământului superior românesc''. 

"Cel puţin de când sunt prim-ministru pe ordinea de zi nu a mai existat, aşa cum ştiţi, un punct asemănător, dar nu e o premieră. Şi anul trecut s-a aprobat un asemenea memorandum, deci sunt lucruri care s-au mai făcut, nu sunt premieră şi sunt legate de promovarea învăţământului românesc la care fostul preşedinte, domnul Emil Constantinescu, contribuie şi a contribuit şi în anii trecuţi. Suma, în jur de 15 mii de lei, este suportată din bugetul propriu al Ministerului Educaţiei", a declarat premierul Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. 

Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de miercuri s-a aflat memorandumul cu tema: ''sprijin financiar acordat domnului prof. dr. Emil Constantinescu, preşedintele României în perioada 1996 - 2000, din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru activitatea internaţională pe care o desfăşoară în beneficiul învăţământului superior românesc''. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri