Jurnalul.ro Ştiri Politică Grindeanu: PSD nu înseamnă nici Dragnea şi nici Grindeanu; partidul trebuie să rămână unit

Grindeanu: PSD nu înseamnă nici Dragnea şi nici Grindeanu; partidul trebuie să rămână unit

PSD trebuie să rămână unit, a declarat premierul Sorin Grindeanu, miercuri, după adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului său. 

"PSD nu înseamnă Liviu Dragnea, PSD nu înseamnă nici Sorin Grindeanu. Acest partid trebuie să rămână unit. Voi rămâne în PSD, care nu trebuia să treacă printr-o asemenea încercare, să-şi dea jos propriul Guvern, pentru că aşa vrea un singur om. Sper din tot sufletul ca în şase luni de zile să nu ajungem într-o situaţie similară. România nu ar merita aşa ceva", a spus Grindeanu la Palatul Victoria. 

El a precizat că o să-şi facă datoria până la capăt, până când ţara va avea un guvern funcţional. 

"O să-mi fac datoria până la capăt, până când ţara va avea un guvern funcţional. Aştept până când Parlamentul va aproba noul Guvern, respectând toate procedurile constituţionale şi legale din ţara noastră (...). Sper ca votul de azi, din Parlament, să nu fie o mare greşeală, iar PSD să numească viitorul premier. Important este să ieşim din acest blocaj şi să transmitem investitorilor şi cancelariilor din lumea întreagă faptul că România rămâne un mediu stabil şi predictibil. Important este ca românii să simtă cât mai puţin efectele acestei crize politice", a spus Grindeanu. 

Totodată, Grindeanu le-a mulţumit celor care i-au fost alături. 

"Sunt foarte mulţi oameni, români care şi-au manifestat susţinerea, iar energia lor mi-a dat putere să trec cu capul sus prin aceste zile complicate pentru România (...). De asemenea, îi mulţumesc lui Victor Ponta. Apreciez foarte mult că a fost alături de mine în aceste zile. Eu am făcut ceea ce am crezut şi cred în continuare că este mai bine. Am ales calea cea mai grea, să nu accept funcţii, să nu accept compromisuri, să nu fac înţelegeri mai mult sau mai puţin oculte, să nu mă rog de nimeni, să nu negociez cu nimeni, ci să fiu corect, transparent şi să-mi fac datoria până la capăt şi aşa voi face", a afirmat Grindeanu.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: grindeanu psd dragnea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri