„Guvernul României a invitat reprezentanții sindicatelor din educație la o nouă rundă de dialog. Întâlnirea, la care participă echipa de negociere formată din secretarul general al Guvernului, miniștrii Educației, Finanțelor, Muncii și Investițiilor și Proiectelor Europene, este programată pentru ora 16:00, la Palatul Victoria”, transmite Executivul.
Greva din Educație a continuat joi.
Guvernul a oferit, în cadrul discuțiilor, de miercuri seara, sindicaliștilor din Educație, aflați în grevă, carduri în valoare de 2.500 de lei, sumă acordată în două tranșe.
„Față de discuțiile anterioare, oferta suplimentară a Guvernului pentru recunoașterea calității și redefinirea demnității carierei de profesor va fi aceea a acordării unei sume în luna iunie și a unei sume în luna octombrie, legate de cele două evenimente importante pentru lumea Educației, care va consta într-un card pentru cariera profesională acordat personalului didictic. Suma propusă este de 1.000 de lei pentru luna iunie și 1.500 de lei pentru octombrie”, a spus Marian Neacșu, secretar general al Guvernului.
Acesta a precizat că vor fi acordate sume de 500 de lei, atât în iunie, cât și în octombrie, și personalului nedidactic.
„În cea mai mare măsură sumele prevăzute în aceste carduri vor fi folosite pentru cariera didactică. (...) În momentul acesta o cotă forfetară de 30% poate să fie acordată, banii fiind din fonduri europene, cu caracter forfetar, iar suma care va fi alocată de la bugetul de stat poate să fie folosită pentru orice destinație”, a mai spus secretarul general al Guvernului.
(sursa: Mediafax)