Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul Ciucă a adăugat la datoria publică 90 de miliarde de lei în 2022

Guvernul Ciucă a adăugat la datoria publică 90 de miliarde de lei în 2022

de Redacția Jurnalul    |   

Datoria publică a României a ajuns la 667 miliarde lei la final de 2022, arată datele publicate joi de Ministerul Finanţelor Publice. Creşterea datoriei publice în 2022 a fost de 90 miliarde lei, adică 18 miliarde euro.

Ca pondere în PIB, datoria publică a scăzut la 47,2% din PIB, faţă de 48,9%, la final de 2021.

Cu toate acestea, scăderea a venit ca urmare a creşterii PIB şi nu ca urmare a scăderii datoriei, aşa cum arată cifrele absolute. De asemenea, avansul PIB nominal, nivelul la care se raportează datoria publică, a fost mare datorită inflaţiei mari, care a umflat preţurile şi de asemenea a umflat PIB.

Din cele 667 mld. de lei (133 mld. euro), aproape 630 mld. lei reprezintă datoria României pe termen mediu şi lung. Datoria pe termen scurt este de circa 40 mld. lei.

Cea mai mare parte a datoriei guvernamentale este a administraţiei publice centrale, mai arată cifrele comunicate de Ministerul de Finanţe. Spre exemplu, datoria totală a administraţiei publice locale este de doar 19 mld. lei, în vreme ce datoria administraţiei publice centrale este de 648 mld. lei.

După moneda în care au fost contractate împrumuturile de către statul român, datoria în lei este de 306 mld. lei. De altfel, şi băncile din România au cea mai mare expunere pe împrumuturi publice din Uniunea Europeană.

Datoria în euro este echivalentul a 303 mld. lei, în vreme ce datoria publică a României în dolari este echivalentul a 56 mld. lei.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: guvernul ciuca datoria publica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri