Jurnalul.ro Special Anchete Guvernul, consultat de companii ai căror acționari au avut legături cu SOV sau cu ONG-urile lui Soros

Guvernul, consultat de companii ai căror acționari au avut legături cu SOV sau cu ONG-urile lui Soros

de Ion Alexandru    |   

Un contract de aproape două milioane de lei a fost încheiat de Secretariatul General al Guvernului, în etape, pentru achiziția de consultanță și asistență tehnică în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.

 

Unu dintre loturi, atribuit la jumătatea lunii decembrie, a fost adjudecat de două companii care au mai lucrat, împreună, la contracte cu statul. Prima dintre ele a avut legături cu Dan Iulian Stratan, fost președinte al CA al Gelsor SA, grup controlat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Cea de-a doua companie este deținută de Dragoș Valentin Dincă, fost secretar de stat în MAI, ex-director al Institutului Național de Administrație și expert în cadrul unui program finanțat de fundațiile miliardarului George Soros.

Secretariatul General al Guvernului a contractat trei companii, care vor oferi consultanță și expertiză în cadrul unui proiect denumit „Consolidarea Sistemului de Management, prin implementarea Cadrului Comun de Autoevaluare (CAF) și al Sistemului de Management al Calității”. Acest contract de finanțare a fost încheiat, în 23 decembrie 2020, de Secretariatul General al Guvernului, de Ministerul Lucrărilor Publice și Dezvoltării, în calitate de autoritate de management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA).

Conform unui anunț de atribuire pe care Secretariatul General al Guvernului l-a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), contractul de consultanță în discuție a fost împărțit în două loturi, din care primul vizează achiziția serviciilor de instruire, formare profesională, consultanță și expertiză tehnică în vederea implementării Cadrului de Comun de Autoevaluare la nivelul SGG și al altor șase instituții publice subordonate. Valoarea inițială estimată a acestui lot era de 1.281.900 de lei fără TVA.

Două loturi, 400.000 de euro

Al doilea lot constă în achiziția de servicii de instruire, formare profesională, consultanță și asistență tehnică în vederea implementării sistemului de management al calității, la nivelul Secretariatului General al Guvernului și al celor șase instituții subordonate, iar costurile inițiale estimate pentru acest lot erau de 1.603.880 de lei fără TVA.

SGG a organizat pentru ambele loturi câte o licitație deschisă. Astfel, primul lot a fost adjudecat în data de 15 decembrie 2021, a fost stabilit la un preț de 788.355 de lei fără TVA (938.124,5 lei cu TVA inclusă) și au fost desemnate două companii să îl implementeze. Este vorba despre SC Rovner & Moore SRL și despre SC Public Research SRL. 

Al doilea lot a fost atribuit pe data de 1 februarie 2022, exact acum o lună, pentru 880.780 de lei fără TVA (1.058.838,2 lei cu TVA inclusă), companiei SC T.Q.M.  Consulting SRL.

Prestatorii, cu istoric interesant

Prima dintre companiile contractate de SGG, SC Rovner & Moore SRL, este fosta SC Unique Solutions SRL Iași. Aceasta  a luat ființă în cursul anului 2003, asociat unic fiind, atunci, cetățeanul ieșean Ovidiu Ștefan Moișanu. În primii ani, compania în cauză se ocupa cu editarea cărților și revistelor, cu activități tipografice, reproducerea înregistrărilor informatice, arhitectură și consultanță, dar și cu furnizarea de soft pentru calculatoare. 

Societatea a funcționat cu un singur acționar până la sfârșitul anului 2008, când Moișanu a cooptat un nou acționar, care a preluat și majoritatea părților sociale. Este vorba despre compania Romcapital Invest SA, reprezentată de Dan Iulian Stratan, cel care și controlează această societate. Stratan a preluat, astfel, 51% din capitalul social al SC Unique Solutions SRL, devenind și cenzor al firmei, alături de Sorin Crăciunescu și Irina Ana Stratan.

Legături cu apropiații lui Vîntu

Dan Iulian Stratan este unul dintre milionarii României, cu o avere de 15 milioane de euro, implicat în domeniul imobiliar, al publicității și în activitățile de consultanță. Stratan oferă consultanţă principalelor companii care au câștigat contracte ale CNADNR, cum ar fi Vinci, Astaldi, Colas, Strabag, Aktor şi Apolodor. Însă același Dan Iulian Stratan a fost membru în Consiliul de Administraţie și președinte al Grupului Gelsor SA, controlat de condamnatul Sorin Ovidiu Vîntu. Romcapital Invest SA a decis însă, în 14 noiembrie 2014, să părăsească structura acționariatului Unique Solutions SRL, cesionându-i lui Ovidiu Ștefan Moișanu cele 51 la sută din acțiuni. Tot atunci, Moișanu a cesionat, la rândul lui, părțile sociale deținute inițial (49%), către Roxana Mara Popovici Oncica (actuală Moișanu), din Târgoviște. Această nouă structură a acționariatului se regăsește și astăzi. Societatea și-a schimbat, anul trecut, denumirea în SC Rovner & Moore SRL.

Contracte cu instituțiile de forță încă de pe vremea lui Radu Timofte la șefia SRI

În 2003, fostul director SRI Radu Timofte (FOTO) a propus CSAT înfiinţarea Sistemului Informatic Integrat, care se ocupă cu interoperabilitatea între bazele de date ale structurilor de forță ale statului. În calitate de coordonator al acestei structuri informatice, SRI a trecut la dezvoltarea acestui sistem și, în anul 2015, prin UM 0929 București, a început să facă achizițiile aferente, folosind fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. În 8 iulie 2015, contractul, în valoare de 15,5 milioane de euro, a fost atribuit unei asocieri de firme al cărei lider a fost SC Unique Solutions SRL.

În paralel cu legăturile companiei în cauză cu Serviciul Român de Informaţii, SC Unique Solutions SRL a mai derulat contracte și cu alte instituții publice. „Jurnalul” a descoperit că toate aceste contracte au fost atribuite prin aceeași procedură de selecție de oferte simplificată. Printre autoritățile contractante regăsim Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare (220.800 de lei fără TVA), Ministerul Educației Naționale (77.700 de lei fără TVA), Primăria Municipiului Cluj-Napoca (120.000 de lei fără TVA), Transgaz SA Mediaș (49.719,15 lei fără TVA), Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (6.500 de lei fără TVA), Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, din Iași (75.850 de lei, fără TVA), Autoritatea Navală Română (148.994,17 lei, fără TVA) și Primăria comunei Fălcoiu, județul Olt (118.903 lei, fără TVA).

În 2018, și Parchetul General, sub conducerea lui Augustin Lazăr, a contractat SC Unique Solutions SRL pentru prestarea de servicii de consultanță în domeniul perchezițiilor informatice.

Al doilea consultant, ex-director al INA și finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă

Partenerul de contract încheiat cu Secretariatul General al Guvernului al SC Rovner & Moore SRL, compania SC Public Research SRL, din București, este deținută, încă de la înființare, din 2009, de un anume Dragoș Valentin Dincă, conferențiar universitar la SNSPA. Conform CV-ului acestuia, Dincă, în calitatea de patron al SC Public Research SRL, a activat, tot începând cu anul 2009, ca expert, consultant, manager de proiecte în 23 de proiecte finanțate din PODCA și POSDRU pentru Ministerul Administrației și Internelor, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii, Prefectura Argeș sau Primăria Slobozia.

Anterior, în perioada 2006 – 2009, Dragoș Valentin Dincă a deținut funcția de secretar de stat și director general al Institutului Național de Administrație, structură aflată în subordinea Ministerului de Interne. Mai interesant decât aceste detalii este faptul că, în perioada mai 2005 - iunie 2006, acționarul unic al SC Public Research SRL a activat ca expert în cadrul programului „Cetățenia democratică”, unde a elaborat conținutul pentru ghiduri, broșuri de prezentare a activității autorităților publice locale, materiale destinate cetățenilor. Proiectul în cauză a fost derulat de Fundația pentru o Societate Deschisă, parte a rețelei de ONG-uri controlate de miliardarul George Soros.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri