Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul nu are bani pentru proiectele din programul Start-Up Nation

Guvernul nu are bani pentru proiectele din programul Start-Up Nation

Guvernul nu are bani în acest moment pentru proiectele declarate câştigătoare în programul Start-Up Nation, pentru că nu a existat o rectificare bugetară în luna august, a declarat, luni, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), într-o conferinţă de presă. 

"Încep să mă îngrijorez pentru că nu s-a făcut rectificare bugetară, iar programul Start-Up Nation este în continuare pe credite de angajament. Am acceptat acest lucru la începutul anului, când am creat programul, pentru că nu era logic şi normal să încarci bugetul de stat cu credite bugetare, să blochezi o sumă de aproape 2 miliarde de lei pe care nu îi foloseai decât în a doua jumătate a anului", a spus Jianu. 

Potrivit oficialului CNIPMMR, dacă această rectificare, care de obicei se făcea în august, nu a avut loc, înseamnă că nu există în acest moment bani pentru plata proiectelor. 

"Ministerul (pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat - n. r.) ar trebui să spună zilnic şi asumat câte proiecte sunt evaluate în acest moment, pentru că apar tot felul de cifre, unii întreprinzători îmi spun că nici măcar nu au primit un semn în acest sens. De asemenea, ar trebui să existe paşi asumaţi din partea Guvernului în ceea ce priveşte plăţile, pentru că s-au semnat nişte contracte, iar semnarea nu ştim dacă a continuat, nu avem un număr de contracte semnate în fiecare zi, nu am văzut proiecte demarate", a continuat Jianu. 

El a mai spus că o rectificare bugetară ar putea să aibă loc abia în luna octombrie. 

"Suntem deja la începutul lunii septembrie şi am înţeles din surse neoficiale că rectificarea ar urma să fie undeva în octombrie, nu s-a făcut una în august pentru că probabil ar fi trebuit să fie negativă. Noi nu credem că în octombrie rectificarea va fi pozitivă, pentru că, pe măsură ce timpul trece, de fapt se afundă într-un deficit din ce în ce mai mare, s-au crescut salariile şi pensiile, investiţiile sunt la un minim istoric", a susţinut Jianu. 

Rezultatele finale ale programului din acest an Start-Up Nation arată că au fost depuse 19.026 planuri validate, din care 8.600 ar intra la finanţare. Programul Start-Up Nation are un buget de 1,7 miliarde de lei în acest an, iar suma maximă pe care o poate primi o firmă este de 200.000 de lei. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri