Dacă te apuci să achiziționezi ceva, deși nu corespunde standardului, înseamnă că nu știi exact ceea ce cumperi.
Dacă ai același produs, realizat de două firme, dar nu se ridică la nivelul de calitate pe care-l dorești, firesc este să nu cumperi nimic. Pentru că dacă-l iei, alegerea nu e rațională și nu se raportează la o ierarhie clară de valori.
Chiar așa, ai fost vreodată în piață cu gândul să cumperi ceva și te-ai întors cu mâna goală fiindcă n-ai găsit ceea ce căutai la standardul pe care-l doreai, fără a pune în discuție prețul?
Într-o piață liberă poți să nu cumperi ceva ce nu coincide cu preferințele tale. Iar dacă totuși achiziționezi și atunci când nu te satisface produsul este posibil să o faci, deoarece piețele sunt reglementate. Şi marea problemă în a impune un mercurial ofertei echivalează cu sărăcirea pieței. Alegerile în astfel de condiții nu concordă cu statutul de economie de piață.
Din câte se observă, vorbim de imposibilitatea ajustării preferințelor. De regulă, pe piața de bunuri și servicii nu continui să cumperi de la cel de la care nu mai dorești. Dacă o faci totuşi înseamnă că poate ai căzut victimă șantajului emoțional. Adică, în loc să se reformeze sistemul pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor cumpărătorului, e posibil să se adapteze doar discursul, unul care repetă până la saturaţie că i se potriveşte bine oferta săracă pe care o pun vânzătorii la dispoziţie.
Explicaţia pentru oferta săracă e că în condiţiile prezentate se alterează forța investițională și mediul de business. Cantitatea de bunuri scade, prețul lor crește şi cumpărătorul nu are o certitudine rezonabilă cu privire la ceea ce achiziţionează. Haideţi să le spunem mai bine nealegeri!